Pe la inceputul acestui an, in plin scandal legat de nominalizarea Noricai Nicolai pentru portofoliul Justitiei, unul dintre analistii Realitatii TV se agita la o ora de maxima audienta ingrijorat ca, din cauza disputelor politice de la Bucuresti, Romania ar risca sa piarda calitatea de gazda a summit-ului NATO din 2-4 aprilie. Cat de tendentioasa a fost aceasta "profetie" s-a putut constata la scurt timp dupa aceea, cand secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, aflat in vizita "de control" la Bucuresti, dadea unda verde celui mai mare summit NATO din istorie.

La drept vorbind, multi dintre noi au avut o strangere de inima gandindu-se la imensul efort logistic implicat de un eveniment de asemenea amploare. Nu pentru ca presedintele si premierul se contrau pe tema ministrului Justitiei, ci pentru ca nu ne asteptam ca institutiile romanesti, incapabile sa gestioneze chestiunile curente in vremuri "normale", sa faca fata unei operatiuni de amploare sub presiunea concentrarii la Bucuresti a atator sefi de state si de guverne, insotiti de ministrii lor de Externe, de experti si asistenti, precum si de contingentele masive ale serviciilor lor secrete. Nu stim daca datoram intamplarii sau gratiei divine reusita Summit-ului de la Bucuresti, dar la incheierea zilei de 4 aprilie am putut constata ca el s-a incheiat fara incidente. Pana si maidanezii scapati de vigilenta hingherilor reusisera sa traverseze culoarul unic sau pistele de aterizare exact in intervalele in care nu trecea nimeni pe acolo. Functionarea institutiilor romanesti in perioada summit-ului NATO va ramane probabil un mister pentru noi, dar aceasta performanta ne face sa ne intrebam de ce nu reusesc si in activitatea lor de zi cu zi. Poate pentru ca satisfactia cetateanului roman nu conteaza cat camerele televiziunilor straine. Cu ce vor ramane insa romanii de pe urma acestui eveniment? Probabi