O plimbare prin Londra îţi arată, dacă ai ochii minţii deschişi, că nimic nu este mai valoros decât continuitatea. Unii găsesc sistemul statal britanic desuet. În prezentul globalizant, însă, nu moda contează, nici aparenţele. Londra ilustrează, în forma şi fondul instituţiilor ei publice, forţa naţiunii venită din continuitate, din modernizarea imperceptibilă, dar ireversibilă, din păstrarea tradiţiei, a regulilor jocului. Modelul britanic a transformat etica într-o instituţie a comportamentului. Nimic mai străin vieţii publice de la noi.
Păstrarea cu orice preţ, sistematic şi inflexibil, a patrimoniului arhitectural este, la Londra, o stare de spirit, nu un proiect edilitar. Aşijderea, reprezentarea complexă şi profundă a naţiunii prin Coroană nu este un aranjament între oamenii politici şi Familia Regală, nici un oportunism al prezentului. Stâlpul de telegraf, care a rămas acolo unde este din 1903, ca şi Regina Elisabeta a II-a, pe care majoritatea britanicilor de astăzi o cunosc de când s-au născut, sunt instrumente de limpezire a prezentului şi de proiectare a viitorului.
La Bucureşti, ritualurile şi însemnele statale, de la cele mai discrete până la cele mai ample, au fost făcute praf. Iresponsabili sau aventurieri recenţi le declară, în rarele momente în care vine vorba despre ele, ca fiind fantome sau apucături ale trecutului. Rolls-Royce-ul cu care erau aduşi ambasadori străini la Palatul Regal din Bucureşti, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, a fost transformat în camionetă, la ordinul Anei Pauker. Astăzi, Sala Tronului din inima capitalei, sanctuarul statalităţii româneşti moderne, locul unde s-a parafat independenţa naţională şi s-a consolidat naţiunea, este închiriată pentru nunti şi agape. Stema a fost reinventată, imnul schimbat, bancnotele au imprimat pe ele chipul unor muzicieni sau poeţi, steagul a fost ajustat, Ziua Naţiona
