Pentru unii, 13 e număr cu ghinion. Pentru alţii, e magic, e fericire, e viaţă. 13 este numărul copiilor familiei Zevedeanu, cu gemeni cu tot. Cu nepoţi şi strănepoţi, ajunge la 80 şi alţi trei sunt pe drumul către această lume. „Ei sunt toată averea noastră“, spun cei doi soţi trecuţi de mult de nunta de aur. Pe strada Grădiştei, din Craiova, în spatele unui gard înalt din lemn măsliniu, se iveşte o căsuţă modestă, cu trepte la intrare. În cele trei camere, înşiruite una după alta, au crescut cei 13 copii ai familiei Zevedeanu. Pe primul, Aurica l-a făcut la 18 ani, când nici nu se dumirise bine ce înseamnă viaţa de femeie măritată. „La 40 de ani am născut gemeni, iar ultimul copil l-am avut cinci ani mai târziu. Levi a murit la două săptămâni şi aşa au rămas doar şapte fete şi şase băieţi. Eu mi-am făcut datoria de mamă. Am urmat cuvântul Domnului, care spune «creşteţi şi înmulţiţi pământul». Noi suntem în credinţă. Ştiţi, ţiganii şi pocăiţii fac copii mulţi“, povesteşte Viorica, dând jos baticul care-i acoperă capul. Acum are 75 de ani. N-a muncit niciodată decât pentru familie. De altfel, cei 13 copii de vârste diferite nu-i mai lăsau timp pentru altceva. Între timp, părul i-a albit şi inima îi cere să joace după cum bate ea. În cămăruţa lor, stau amândoi soţii înconjuraţi de amintiri. N-ar schimba nimic din viaţa pe care au trăit-o. Credinţa nu se moşteneştePână nu ai copilul tău, nu ştii cât de greu e. „Bărbatul meu făcuse odată un calcul, să vedem cât am stat gravidă: vreo 11 ani din viaţă. Şi, pe urmă, câte scutece am spălat! Şi ce scutece, că nici nu aveam pe-atunci! Foloseam trenţe, nu era cu pamperşi, ca acum“, spune Viorica, uitându-se la o fotografie de familie. Când Ştefan Zevedeanu a ieşit la pensie, la 62 de ani, s-au strâns toţi copiii acasă. „Acum e dificil să-i mai aducem pe toţi, pentru că sunt împrăştiaţi prin toată Europa. Nu toţi sunt adv