Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E.ON cere majorarea cu 19% a pretului gazelor de la 1 iulie (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, marți 8 aprilie 2008 ·

Pretul gazelor ar trebui sa creasca cu 19% in trimestrul al treilea, mai exact de la 1 iulie, conform afirmatiilor facute reprezentantii distribuitorului de gaze E.ON Gaz Romania, citat de NewsIn. Potrivit conducerii companiei, cu cat se amana mai mult aceasta majorare, cu atat mai mare va fi pretului gazelor pentru populatie in sezonul rece.

Oficialii E.ON au precizat ca daca pretul la gaze nu va creste, compania va intrerupe furnizarea pentru 1,3 milioane de clienti, ceea ce ar insemna pierderi financiare grave.

E.ON Gaz Romania ar putea cere importatorilor de gaze reducerea pretului sau scaderea volumelor importate, daca ANRE nu va accepta cresterea costului pentru populatie cu 19% la 1 iulie, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, presedintele Consiliului de Administratie al companiei, Achim Saul, citat de Mediafax.

El a adaugat ca este fals ca Romania are cel mai mare pret la gazele din import din statele UE, iar pretul la consumatorul final este cu 25-30% mai mic decat in Ungaria sau Slovacia.

Saul a mai spus ca cifra de afaceri in Romania a E.ON atat pe distributie, cat si pe furnizare de gaze, s-a ridicat anul trecut la circa un miliard de euro, fara sa ofere detalii suplimentare.

Compania va investi in urmatorii ani un miliard de lei pentru modernizarea retelelor, din care o suma de 180 milioane lei va fi alocata in acest an.

Ultima crestere a pretului gazelor a avut loc la 1 februarie, cu 8,5%, dar E.ON considera ca acest avans nu a fost suficient pentru a acoperi costurile de achizitie a gazelor.

Pretul gazelor ar trebui sa creasca cu 19% in trimestrul al treilea, mai exact de la 1 iulie, conform afirmatiilor facute reprezentantii distribuitorului de gaze E.ON Gaz Romania, citat de NewsIn. Potrivit conducerii companiei, cu cat se amana mai mult aceasta majorare, cu atat ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 5 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 13 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 3 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°