Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia / Ziuganov este ferm: Nu avem nevoie de doi ţari!

Publicat in Jurnalul, marți 8 aprilie 2008 ·

Ghennadi Ziuganov, preşedintele Partidului Comunist din Rusia, trage un semnal de alarmă şi spune că Rusia se îndreaptă spre o criză dacă preşedintele în exerciţiu Vladimir Putin şi succesorul său Dmitri Medvedev vor încerca să împartă conducerea ţării, informează lenta.ru.Ghennadi Ziuganov, preşedintele Partidului Comunist din Rusia, trage un semnal de alarmă şi spune că Rusia se îndreaptă spre o criză dacă preşedintele în exerciţiu Vladimir Putin şi succesorul său Dmitri Medvedev vor încerca să împartă conducerea ţării, informează lenta.ru.

AVERTISMENT. Putin, a cărui preşedinţie se va încheia luna viitoare, a declarat că va deveni premier după învestirea lui Medvedev. Această decizie va duce la o împărţire a puterii neobişnuită pentru o ţară care a avut, de obicei, un singur lider, puternic. "Îmi este greu să îmi imaginez o Rusie în care există doi ţari", spus marţi Ghennadi Ziuganov, într-o conferinţă de presă. Liderul rus marşează pe factorul istoric şi arătă că atunci când nu a existat un singur lider clar, "au început întotdeauna disputele şi dezordinea gravă, aşa că trebuie înţeles modul în care vor diviza puterea între ei. Dacă vor conduce împreună, nu va funcţiona". Vladimir Putin se va retrage în 7 mai, după opt ani la guvernare, iar Medvedev, în vîrstă de 42 de ani, fost profesor de drept, va ocupa funcţia supremă în stat. Atît preşedintele ales, cât şi viitorul premier, afirmă că tandemul va fi eficient, şi că legea fundamentală stabileşte o diviziune clară a rolurilor lor. Partidul pro-Kremlin Rusia Unită, care deţine majoritatea în Parlament, a anunţat luni că îl va invita pe Putin să devină lider al său, la congresul formaţiunii de la sfîrşitul lunii aprilie. Acest rol îi va amplifica şi mai mult inflenţa lui Putin, după ce acesta se va retrage de la Kremlin.

Ghennadi Ziuganov, preşedintele Partidului

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 32 minute
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

AUR: Guvernarea PAS pregătește o FRAUDĂ masivă a votului în Basarabia

Gandul acum 38 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză vineri guvernul PAS al Maiei Sandu că „pare angajat într-o operaţiune masivă de mobilizare forţată şi manipulare a votului în favoarea candidatului Nicuşor Dan”. AUR cere Autorităţii Electorale Permanente

Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Gandul acum 8 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloan

STS anunță că toate sistemele informatice pentru alegerile din 18 mai sunt funcționale și securizate

Adevarul acum 22 minute
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat vineri, 16 mai, că a finalizat implementarea tuturor cerințelor operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Biroul Electoral Central (BEC) și Institutul Național de Statist

Wolt a ajuns în Brașov

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Brașovenii pot folosi aplicația începând cu data de 14 mai. Aproximativ 370 de restaurante din Brașov se regăsesc pe noua platformă

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

O femeie a încercat să se sinucidă în stația de metrou de la Piața Iancului

Adevarul acum 2 ore
Un incident grav a avut loc vineri, 16 mai, la stația de metrou Piața Iancului din Capitală, unde o persoană ar fi încercat să se sinucidă. Circulația trenurilor a fors perturbată.

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere lui Nicuşor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, având în vedere ”mişcările bruşte şi repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor şi privirea rătăcită”

News.ro acum 2 ore
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere vineri candidatului independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate şi că este dispus, dacă

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 5 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°