Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzunare burdusite cu gradatii de merit

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 8 aprilie 2008 ·

Carmen Vicol si Norina Forna• 121 de cadre didactice de la Universitatea de Medicina au primit votul membrilor consiliilor profesorale pentru a primi gradatie de merit pentru urmatorii 3 ani • Rectorul UMF a precizat ca va schimba grila de selectare pentru gradatia de merit, mult mai riguroasa fata de cea existenta

Cadrele didactice de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa care au primit aprobarea membrilor consiliilor profesorale pentru gradatia de merit au scapat ca prin urechile acului de o noua grila de selectare. Practic, cei 121 de profesori care vor primi lunar in plus la salariu un procent de 25 la suta pot sta linistiti, chiar daca o parte dintre acestia nu meritau sa primeasca acesti bani. Prof. dr. Vasile Astarastoae, rectorul UMF, a tinut sa precizeze ca va schimba grila de selectare pentru gradatia de merit, mult mai riguroasa fata de cea existenta in prezent. Cu alte cuvinte, rectorul nu mai are cale de intoarcere, deoarece cele 121 de gradatii de merit s-ar fi pierdut daca ar fi reintors dosarele aprobate deja de membrii consiliilor profesorale. Facultatea de Medicina are 77 gradatii de merit, Facultatea de Farmacie are 13 gradatii de merit, Facultatea de Medicina Dentara 27, iar Facultatea de Bioinginerie are patru cadre didactice care vor primi gradatie de merit.

"De la anul o sa facem o alta grila de selectare pentru gradatia de merit. Consiliile profesorale ale facultatilor au votat dosarele cadrelor didactice care vor primi gradatie de merit. Ca sa reintorc acum dosarele ar insemna ca universitatea sa piarda aceste gradatii de merit. Avem pe toata universitatea 121 de profesori care vor primi gradatia de merit, asa cum prevede legea", a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae. Ieri, consiliul profesoral de la Facultatea de Medicina Dentara a votat pentru ca 27 de cadre didactice sa primeasca gradati

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 34 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°