Despre Rosia Montana se vorbeste putin in ultimul timp. Altele sunt subiectele la zi, dar asta nu inseamna ca organizatiile de mediu si Justitia au abandonat dorinta de a face dreptate motilor si tarii intregi. Publicam mai jos evolutia evenimentelor din luna martie, o luna purtatoare de vesti bune pentru rosienii care refuza cu eroism sa-si vanda proprietatile si sa puna astfel Gold Corporation in fata faptului implinit.
1. Certificatul de urbanism, anulat definitiv
Justitia isi face din nou datoria! Cel de-al 11-lea important proces este pierdut in serie de compania canadiana! Curtea de Apel Cluj a anulat definitiv si irevocabil Certificatul de urbanism al companiei RMGC. In urma unei actiuni inaintate de catre Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu si sustinute in Instanta de avocatul dr. Marius Harosa, s-a dovedit ca respectivul Certificat nu contine lista completa a ariilor culturale si de patrimoniu protejate si nici toate facilitatile industriale pentru care RMGC incearca sa obtina autorizatie de constructie. Curtea clujeana sustine, astfel, hotararea curajoasa a Curtii de Apel Alba, care declarase deja ilegale planurile de urbanism pe baza carora a fost emis respectivul Certificat de urbanism.
2. PD-L si PSD ne dau cianura cu de-a sila!
Cu toate ca presedintele Academiei Romane, prestigiosul chimist Ionel Haiduc, a demonstrat in fata Comisiei de Industrii a camerei Deputatilor ca exista metode alternative de exploatare a aurului fara cianuri, Comisia a decis, cu majoritate de voturi (in ciuda opozitiei PNL, UDMR si PRM), ca cianura trebuie folosita in minerit si in viitor. Era de asteptat aceasta recomandare facuta Plenului Parlamentului, de vreme ce responsabilii RMGC ("Gabriel & Radu"), croisera poteca la Palatul Parlamentului, in incercarea disperata de a face "lobby", prin mijloacele s