Aflat in arest preventiv inca din decembrie anul trecut, unul din cei cei trei suspecti in atacul de tip mafiot petrecut de Craciun, in Pizzeria "Bella Italia", a fost liberat ieri, sub control judiciar. Potrivit purtatorului de cuvint al Judecatoriei Braila, magistrat Corina Iconaru, inculpatul Robert Mihaita Popa, in virsta de 30 de ani, formulase cerere de liberare din arest sub control judiciar, cerere admisa, ieri dimineata, de catre instanta de judecata. Parchetul ar fi putut declara recurs impotriva liberarii lui Popa in termen de 24 de ore. Surse judiciare ne-au precizat ca e putin probabil ca procurorii sa faca recurs, dat fiind faptul ca inculpatul a fost arestat preventiv mai multe luni, iar procesul e departe de a se fi finalizat. Chiar si asa, suspectul trebuie sa respecte mai multe obligatii ce recurg din liberarea din arest - sa nu-si schimbe domiciliul fara a anunta autoritatile, sa nu depaseasca limita teritoriala impusa, sa nu ia legatura cu martorii din dosar, sa se prezinte la proces, dar si la politie, ori de cite ori e solicitat, sa nu detina sau sa foloseasca arma etc - in caz contrar intervenind revocarea liberarii sub control judiciar. Ceilalti doi suspecti, Marius Catalin Barbulescu (29 de ani) si George Petcu (19 ani), se sustrag inca urmaririi penale.
Reamintim ca, in seara zilei de 24 decembrie 2007 - Ajunul Craciunului - in jurul orei 23.05, patronul Pizzeriei "Bella Italia", de pe strada G-ral Eremia Grigorescu, a sesizat Politia, reclamind faptul ca in incinta unitatii a avut loc un scandal si ca "s-au folosit arme de foc". Ajunsi la fata locului, oamenii legii au gasit in incinta si in apropierea pizzeriei tuburi de cartus percutate provenite de la o arma neletala si bile de cauciuc si au constatat distrugeri in interiorul localului. Au fost alertate mai multe echipaje de politie. La scurt timp, a fost oprit in trafic autot