Liderii PSD au stabilit, astăzi, în cadrul unei reuniuni restrânse, că Miron Mitrea va fi candidatul partidului la Primăria Capitalei, anunţul oficial urmând a fi făcut la sfârşitul acestei săptămâni. Surse din cadrul partidului ne-au declarat că în cadrul acestei întâlniri, Miron Mitrea s-a oferit să candideze la Primăria Bucureşti, iar Marian Vanghelie, prezent şi el la discuţie, a acceptat. Chiar şi liderul PSD, Mircea Geoană, cel care l-a nominalizat prima oară pe Vanghelie ca viitor candidat la Capitală a fost de acord cu propunerea lui Mitrea. Sursa: Codrin Prisecaru
1 /.
"Miron Mitrea este în mod sigur candidatul PSD la Primăria Bucureştiului. El este cert", ne-au declarat sursele citate. Potrivit acestora, anunţul oficial al candidaturii lui Mitrea urmează să fie făcut joi sau vineri, după o şedinţă a CEx Bucureşti, care va avea loc înaintea Comitetului Executiv Naţional, programat pentru vineri.
Sursele citate au mai arătat că, pentru primăriile de sector singurele nume certe sunt Marian Vanghelie pentru Sectorul 5 şi Neculai Onţanu, la Sectorul 2. Totuşi, Vanghelie ia încă în calcul ideea de a candida pe lista de consilieri generali, în ideea promovării în campania electorală a unui mesaj centrat pe tandemul Mitrea primar - Vanghelie viceprimar sau chiar aceea de a candida pentru un mandat de senator.
Pe de altă parte, potrivit aceloraşi surse, desemnarea unor candidaţi pentru primăriile de sector este încă în discuţie, în condiţiile în care propunerea avansată de Miron Mitrea şi liderul partidului, Mircea Geoană, ca unii membri din BPN să îşi asume candidatura a fost refuzată de cei vizaţi.
Întrebat dacă este adevărată această informaţie, Marian Vanghelie a declarat doar că anunţul legat de candidatul PSD la Capitală va fi făcut după Comitetul Executiv Naţional.
Miron Mitrea, „planul B“ al lui Marian Vanghe