După ce a atras investiţii greenfield de circa 2,5 miliarde de euro, România speră să-şi treacă în cont o cifră de peste trei ori mai mare. Însă lipsa terenurilor ar putea trimite investitorii spre alte destinaţii. Primele semnale au şi apărut. În urmă cu câteva luni, Cancelaria primului ministru a realizat un test: toate primăriile marilor oraşe au fost contactate în numele unui ipotetic mare investitor care ar avea nevoie de 400 de hectare de teren pentru a co

După ce a atras investiţii greenfield de circa 2,5 miliarde de euro, România speră să-şi treacă în cont o cifră de peste trei ori mai mare. Însă lipsa terenurilor ar putea trimite investitorii spre alte destinaţii. Primele semnale au şi apărut.

În urmă cu câteva luni, Cancelaria primului ministru a realizat un test: toate primăriile marilor oraşe au fost contactate în numele unui ipotetic mare investitor care ar avea nevoie de 400 de hectare de teren pentru a construi, de la zero, un complex industrial. Fără excepţie, răspunsurile au fost negative. „N-avem niciun teren disponibil!“. Aşadar, o companie care ar dori să realizeze o investiţie masivă şi complexă, ce ar necesita o suprafaţă considerabilă de teren, are în acest moment o mare problemă. Rezolvarea ei ar putea veni, mai degrabă, de la proprietarii privaţi şi mai puţin de la primăriile localităţilor situate în apropierea marilor oraşe. Ca atare, nu e de mirare că unii investitori aleg să se reorienteze spre alte ţări din regiune, cum s-a mai întâmplat şi continuă să se întâmple şi în prezent.

Îşi mai permite România să rateze cu nonşalanţă investiţii străine? Deşi răspunsul unanim este „nu“, realitatea din teren este exact cea identificată de simularea amintită mai sus.

Finalizarea privatizării marilor întreprinderi de stat ar fi trebuit să deschidă