Proprietarii care au terenuri date în arendă sunt obligaţi să plătească impozit către stat, în cuantum de 16% din contravaloarea produselor încasate, conform contractelor de arendare. Aceştia ar trebui să se ducă de bunăvoie la Fisc şi să declare bruma de cereale pe care, în multe cazuri, aproape că o cerşesc de la arendaşi.Executivul întârzie în fiecare an emiterea ordonanţelor pe baza cărora proprietarii de teren ar putea încasa subvenţiile (ajutoarele financiare) guvernamentale. Acesta este însă foarte vioi când trebuie să stabilească noi biruri pe spinarea ţăranilor, care sunt nevoiţi să plătească bugetului de stat şi aerul pe care-l respiră. În Codul Fiscal s-a introdus o prevedere pentru proprietarii de terenuri care nu le mai pot munci şi care le-au dat spre arendare. Conform acesteia, produsele obţinute de pe urma arendării terenului se impozitează cu 16% după ce din contravaloarea acestora se scad alte impozite, dar nu mai mult de 25%. Arenda, în termeni fiscali, este asimilată „cedării folosinţei bunurilor“, de parcă plata învoielii s-ar face ca în contractele de închiriere a imobilelor, a căror sumă se cifrează de multe ori la nivelul miilor de euro! Impozitul se calculează pe baza preţurilor de piaţă ale produselor în care se face plata arendei. Până anul trecut, impozitul pe arendă se plătea la început de an pe baza calculului estimativ, iar Fiscul îl numea impozit calculat la normele de venit. Din acest an, se calculează pe baza preţurilor medii din piaţă, stabilite de Direcţiile agricole judeţene şi aprobate de consiliile judeţene. Cu alte cuvinte, arendatorul merge la Fisc cu contractul de arendă şi, dacă a primit mai puţin decât a fost menţionat în contract, mai face şi o declaraţie pe propria răspundere.

Preţuri diferite, impozite diferenţiate Preţul mediu al produselor în care s-a făcut plata arendei este dat de Direcţiile agricole judeţ