Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se scumpeşte pâinea

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 aprilie 2008 ·

O nouă scumpire a pâinii pare inevitabilă, chiar înainte de Paşte, în urma creşterii preţului grâului cu 0,1 lei/kg.

„În ultima săptămână, preţul grâului a crescut cu zece bani pe kilogram, până la 1,05 lei/kg. Vom asista în perioada următoare la o scumpire a pâinii. Fiecare va aplica o anumită creştere, în raport cu costurile de producţie“, a declarat ieri preşedintele Rompan, Aurel Popescu. Acesta a estimat că preţul grâului va ajunge la 1,1 lei kilogramul, până la apariţia noii recolte de grâu.

„Stocurile de grâu au ajuns în prezent sub 70.000 de tone. Începând din luna martie, cei opt depozitari din România au acces la aproximativ 60.000 de tone de grâu din rezerva de stat. Ei achiziţionează acest grâu cu 0,75 lei/kg şi ni-l vând nouă cu 1,05 lei/kg. Oricum, nu avem de ales. Chiar dacă suntem în pierdere, suntem obligaţi să producem, pentru că avem datorii la bănci“, a menţionat preşedintele Rompan, citat de NewsIn.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte reducerea TVA la alimentele de bază, Aurel Popescu a precizat că Ministerul de Finanţe nu a luat nici o decizie. Discuţiile vor continua însă în perioada următoare. O nouă scumpire a pâinii pare inevitabilă, chiar înainte de Paşte, în urma creşterii preţului grâului cu 0,1 lei/kg.

„În ultima săptămână, preţul grâului a crescut cu zece bani pe kilogram, până la 1,05 lei/kg. Vom asista în perioada următoare la o scumpire a pâinii. Fiecare va aplica o anumită creştere, în raport cu costurile de producţie“, a declarat ieri preşedintele Rompan, Aurel Popescu. Acesta a estimat că preţul grâului va ajunge la 1,1 lei kilogramul, până la apariţia noii recolte de grâu.

„Stocurile de grâu au ajuns în prezent sub 70.000 de tone. Începând din luna martie, cei opt depozitari din România au acces la aproximativ 60.000 de tone de grâu din rezerva de stat. Ei achiziţionează acest grâu cu 0,75 lei/kg şi ni-

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Brigadă din Germania la meciul FCSB - Olympique Lyon, din optimile Ligii Europa

News.ro acum o ora
Meciul FCSB - Olympique Lyon, care se va disputa, joi, pe Arena Naţională, în manşa tur din optimile Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Germania, cu Tobias Stieler la centru.

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Daniel Bîrligea și Alexandru Musi au fost audiați la Comisia de Disciplină » Decizia luată, după ce riscau să fie suspendați

Gazeta Sporturilor acum o ora
Daniel Bîrligea (24 de ani) și pe Alexandru Musi (20 de ani), jucătorii celor de la , au fost audiați la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, după ce ca urmare a declarațiilor pe care le-au făcut, atunci când au vorbit despre echipa

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

4 martie 1977: 48 de ani de la cutremurul care a zguduit România

Wall-Street.ro acum 56 minute
Pe 4 martie 2025, se împlinesc 48 de ani de la unul dintre cele mai devastatoare evenimente din istoria recentă a României - cutremurul din 1977, un moment care a schimbat pentru totdeauna percepția țării noastre asupra riscului seismic. Cutremurul

Diferența de vârstă dintre Cătălin Botezatu și Nicolle Fota e URIAȘĂ! Cei doi s-au afișat oficial

Cancan acum 32 minute
După numeroase zvonuri și speculații, Cătălin Botezatu și iubita lui mult mai tinerică s-au afișat oficial împreună. Deși diferența de vârstă dintre ei este considerabilă, acest lucru nu pare să îi împiedice să fie tot mai prezenți împreună la eveni

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°