România, vulnerabila la riscuri sistemice Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a încadrat România în cea mai ridicată categorie în ceea ce priveşte vulnerabilitatea la potenţiale riscuri sistemice. Ţara noastră a primit calificativul MPI 3 (categoria a treia de risc macroprudenţial), alături de Kazahstan, Turcia şi Slovacia. Riscurile sistemice indicate de analiza Fitch afectează toţi participanţii unui sistem sau dintr-o piaţă. Printre argumentele acestei noi
România, vulnerabila la riscuri sistemice
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a încadrat România în cea mai ridicată categorie în ceea ce priveşte vulnerabilitatea la potenţiale riscuri sistemice. Ţara noastră a primit calificativul MPI 3 (categoria a treia de risc macroprudenţial), alături de Kazahstan, Turcia şi Slovacia. Riscurile sistemice indicate de analiza Fitch afectează toţi participanţii unui sistem sau dintr-o piaţă. Printre argumentele acestei noi încadrări, Fitch notează avansul creditării, „superioară, de mai mult timp, limitei de viteză în România“, şi volatilitatea cursului de schimb, în condiţiile în care o pondere de 55% din împrumuturi sunt denominate în valută. „În cazul statelor încadrate în categoria MPI 3, creditul era în creştere într-un ritm accelerat de o anumită perioadă de timp, însă aprecierea monedelor naţionale a fost cea care a deteminat schimbarea categoriei“, afirmă raportul Fitch. Agenţia mai observă că statele noi încadrate în categoria MPI 3 au sisteme bancare slabe, cu excepţia Slovaciei.
Îndemn - FMI: Guvernele trebuie să intervină în criza financiară
„Cred cu adevărat că necesitatea unei intervenţii a autorităţilor publice devine mai evidentă“, a afirmat, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, Dominique Strauss-Kahn (foto), preşedintele