Săptămâna care a trecut a adus o evoluţie ceva mai bună a bursei româneşti. Creşterile au fost însă de amploare foarte redusă şi aproape dezamăgitoare prin comparaţie cu aprecierile înregistrate de indicii pieţelor externe mature în acelaşi interval de timp. Lichiditatea tranzacţiilor este, în unele zile, foarte redusă, iar în zilele „bune“ reuşeşte să depăşească uşor nivelul de 10 milioane de euro. Se observă o scădere în intensitate a corela�
Săptămâna care a trecut a adus o evoluţie ceva mai bună a bursei româneşti. Creşterile au fost însă de amploare foarte redusă şi aproape dezamăgitoare prin comparaţie cu aprecierile înregistrate de indicii pieţelor externe mature în acelaşi interval de timp.
Lichiditatea tranzacţiilor este, în unele zile, foarte redusă, iar în zilele „bune“ reuşeşte să depăşească uşor nivelul de 10 milioane de euro. Se observă o scădere în intensitate a corelaţiei dintre indicele BET şi BET-FI. Pentru companiile din BET, evoluţia a fost ceva mai bună în aceste zile, titlurile BRD şi SNP fiind, de altel, printre puţinele care s-au apreciat mai semnificativ. De asemenea, companiile farmaceutice au beneficiat de un interes mai mare din partea investitorilor, preţurile crescând mai vizibil (ce-i drept, însă, după scăderi pe măsură în perioada anterioară).
Pe segmentul SIF-urilor se pare că s-au concentrat interesele vânzătorilor, poate şi ca urmare a faptului că pe piaţa instrumentelor derivate de la Sibiu titlurile SIF2 şi SIF5 sunt de departe cele mai active. BET-FI s-a apreciat abia perceptibil, în pofida faptului că deja se apropie adunările generale ale acţionarilor (ce vor avea loc în ultima decadă a lunii aprilie), iar în cazul SIF2 şi SIF1 pe ordinea de zi se află şi majorări de capital social.
sursa: www.ktd.ro
@N_P