Teatru
The Mercy Seat la Teatrul Act
Teatrul Act prezintă în premieră, astăzi şi mâine, de la ora 19.00, spectacolul The Mercy Seat /Ziua de Apoi, de Neil LaBute. Piesa este în mod esenţial o pveste de dragoste, care beneficiază de câteva momente de comedie. Personajele spectacolului sunt înspăimântător de autentice, iar dialogul rămâne proaspăt şi atrăgător.
Muzică
Vioara lui Enescu atribuită lui Gabriel Croitoru
Vioara Guarnierius, care i-a aparţinut lui George Enescu, va fi atribuită astăzi, la ora 11.00, în cadrul unei ceremonii găzduite de Muzeul Naţional „George Enescu”, lui Gabriel Croitoru. Acesta este câştigătorul concursului organizat de M. C.C. în vederea atribuirii instrumentului. După festivitate va avea loc primul concert susţinut de violonist.
Dans
Cvartet pentru o lavalieră
Muzeul Naţional de Artă Contemporană este gazda spectacolului „Cvartet pentru o lavalieră”, conceput de Vova Ştefănescu, începând cu ora 19.30. Spectacolul-instalaţie aduce în discuţie ideea claustrării, a lipsei de distanţă, a relaţiei cu celălalt, ideea că suntem ostaticii propriei noastre existenţe. Pot fi urmăriţi dansatorii Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Adrian Stoian şi artistul sonor Julien Trambouze.
Film
Negura
Bazat pe o poveste de groază scrisă de Stephen King, filmul prezintă pe locuitorii unui orăşel din Maine care, în urma unei violente furtuni devin ţintele unor creaturi oribile, iar oraşul este împânzit de o ceaţă foarte deasă. Pelicula rulează la Cinema Pro, începând cu ora 21.15.(C. Andreescu)
Teatru
The Mercy Seat la Teatrul Act
Teatrul Act prezintă în premieră, astăzi şi mâine, de la ora 19.00, spectacolul The Mercy Seat /Ziua de Apoi, de Neil LaBute. Piesa este în mod esenţial o pveste de dragoste, care beneficiază de câteva momente de comedie. Personajele spectacolului sunt înspăimântă