Pe un drum care pare că merge spre nicăieri, situat într-un câmp, dinspre Burriana, spre Marea Mediterană, se află o grădină imensă de zarzavaturi, îngrijită de câteva sute de romi. Acolo a fost locul unde marţi seara s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Romilor. Evenimentul a fost organizat de către reprezentanţii din Spania ai Asociaţiei Romilor.
Într-o grădină de zarzavaturi, romii care au ajuns pe coasta iberică şi-au revendicat drepturile
Pe un drum care pare că merge spre nicăieri, situat într-un câmp, dinspre Burriana, spre Marea Mediterană, se află o grădină imensă de zarzavaturi, îngrijită de câteva sute de romi. Acolo a fost locul unde marţi seara s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Romilor. Evenimentul a fost organizat de către reprezentanţii din Spania ai Asociaţiei Romilor.
"Îmi cer scuze pentru vreme” "Îmi cer scuze pentru vreme” (n.r. – bătea vântul puternic), au fost primele cuvinte ale Ochiţei Păun, preşedinta Asociaţiei Romilor. Îmbrăcată într-un costum portocaliu şi cu o fundă tricoloră în piept, Ochiţa s-a urcat pe o mică scenă improvizată în grădina de zarzavaturi şi, înainte să îşi înceapă discursul, cu emoţie în glas, a mulţumit autorităţilor prezente. Alături de primarul localităţii Burriana a fost şi consulul României din Castellon, directorul Biroului de Reprezentare a Consiliului Judeţean Dâmboviţa din Castellon, câţiva membrii ai ADIM – din Valencia (Asociaţia în Sprijinul Imigranţilor şi a Persoanelor cu Deficienţe), dar şi câţiva ofiţeri de la Guardia Civil.
Miros de sarmale amestecat cu briza Mediteranei Grătarele sfârâiau, iar mirosul de sarmale calde te făceau să crezi că pentru câteva clipe te afli pe meleaguri româneşti. În schimb, cum ridicai privirea, vântul cald uscat al Mediteranei, care bătea puternic şi soarele dogoritor te făceau să îţi aduci aminte