Dacă Gorbaciov a pierdut imperiul sovietic, în timpul lui Putin s-a certificat cu acte această pierdere. Momentul când România a devenit membru NATO, în 2002, a reprezentat ruptura clară de trecutul comunist. Preludiul fusese făcut în decembrie 1999, când Uniunea Europeană ne-a adresat invitaţia de a începe negocierile de aderare. Dar era doar o invitaţie. Faptul concret a fost intrarea în NATO. Nu s-a schimbat nimic peste noapte. Funcţionarii rămăseseră la fel d
Dacă Gorbaciov a pierdut imperiul sovietic, în timpul lui Putin s-a certificat cu acte această pierdere.
Momentul când România a devenit membru NATO, în 2002, a reprezentat ruptura clară de trecutul comunist. Preludiul fusese făcut în decembrie 1999, când Uniunea Europeană ne-a adresat invitaţia de a începe negocierile de aderare. Dar era doar o invitaţie. Faptul concret a fost intrarea în NATO. Nu s-a schimbat nimic peste noapte.
Funcţionarii rămăseseră la fel de corupţi, instituţiile aveau aceleaşi reflexe totalitare, românii trăiau la fel de prost. Dar se schimbase direcţia, tendinţa. Cu voie sau fără voie, şi instituţiile, şi legile au început să se schimbe. Investitorii au început să se uite altfel, iar în anii care au urmat, România a intrat în topul primelor 20 de ţări din lume ca ţintă a investiţiilor.
Săptămâna trecută, toţi şefii statelor membre ale NATO s-au întâlnit la Bucureşti. Pentru câteva zile, Bucureştiul a fost capitala lumii. Cei care până acum strigau că România este izolată din punct de vedere politic urmăreau acum câinii maidanezi, doar-doar vor prinde unul ca dovadă că organizarea e de tot râsul şi că nu putem fi nicicum în rândul lumii. Un masochism greu de explicat. Dacă nu merge cu câini sau cu anarhişti, să demonstrăm măcar că aliaţii noştri de acum sunt proşti şi tot ruşii sun
