Orgoliul ne-a fost împăcat: la summitul NATO de la Bucureşti s-a scris, totuşi, istorie. La 17 ani de la sfârşitul Războiului Rece, Rusia a vizitat Alianţa Atlantică la ea acasă şi a vorbit într-o limbă de secol XXI. Preşedintele Putin a marşat la tema parteneriatului global pentru securitate şi i-a găsit şi un nume: „Let’s be friends, guys, and engage in an honest dialogue.“ Nu, NATO nu se dezvoltă ca o coaliţie anti-Rusia, iar problema curentă a lumii a

Orgoliul ne-a fost împăcat: la summitul NATO de la Bucureşti s-a scris, totuşi, istorie. La 17 ani de la sfârşitul Războiului Rece, Rusia a vizitat Alianţa Atlantică la ea acasă şi a vorbit într-o limbă de secol XXI. Preşedintele Putin a marşat la tema parteneriatului global pentru securitate şi i-a găsit şi un nume: „Let’s be friends, guys, and engage in an honest dialogue.“ Nu, NATO nu se dezvoltă ca o coaliţie anti-Rusia, iar problema curentă a lumii atlantice este ce statut şi rol trebuie să aibă Moscova în aranjamentele post-Război Rece. Efortul acesteia de a reveni la matca istoriei este de-acum plauzibil în ochii Washingtonului, care îşi controlează deja tentaţia de a reduce Rusia la cel mai mic numitor comun şi se gândeşte la un concept nou de atlantism, care s-o includă. Putin are dreptate: provocările acestui mileniu sunt diferite, iar Alianţa nu le poate gestiona decât cu Rusia în echipă.

România nu este fundamental mai aproape de valorile atlantice şi nici neapărat mai angajată în efortul de a le recupera decât este Rusia. Eventualele diferenţe ţin mai puţin de mentalul colectiv şi de maturitatea instituţiilor, şi mai mult de împrejurările geografice, istorice, demografice, geopolitice etc. Bucureştiul este în curs de integrare în mecanismele decizionale ale lumii moderne, dar Moscova a fost, este şi va fi totdeauna mai conectată la ele. Abordarea b