Dinamica exporturilor a depasit si in februarie avansul importurilor, pentru a treia luna consecutiv, iar deficitul comercial a crescut, in primele doua luni, cu 11,6%, la 10,53 miliarde de lei (2,87 miliarde de euro) fata de perioada similara din 2007. Astfel, comparativ cu februarie 2007, exporturile au crescut cu 30,9% la valori exprimate in lei (20,3% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 24,2% la valori exprimate in lei (14,2% la valori exprimate in euro), se arata intr-un comunicat al INS.
In luna februarie, exporturile au insumat 10,25 miliarde de lei (2,78 miliarde de euro), iar importurile au ajuns la 15,62 miliarde de lei (4,24 miliarde de euro). In ceea ce priveste cresterea deficitului comercial aferent primelor doua luni, exprimat in euro, avansul a fost de 3,23%.
In primele doua luni, exporturile au urcat cu 29,3%, la 19,24 miliarde de lei (5,24 miliarde de euro), iar importurile au avansat cu 22,4%, la 29,78 miliarde de lei (8,11 miliarde de euro), se arata in comunicat. Pentru valorile exprimate in euro, cresterea a fost de 19,4% pentru exporturi si de 13,1% pentru importuri.
Deficitul de balanta comerciala da astfel semne de incetinire, ceea ce este o veste buna din perspectiva deficitului de cont curent a carui expansiune reprezinta principala problema macroeconomica a Romaniei. Nivelul atins anul trecut de deficitul de cont curent, de 13,9% din Produsul Intern Brut (PIB), ar trebui sa fie virful, acest dezechilibru urmind sa se restringa in anii urmatori, a declarat miercuri guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.
Integral in Cotidianul. Dinamica exporturilor a depasit si in februarie avansul importurilor, pentru a treia luna consecutiv, iar deficitul comercial a crescut, in primele doua luni, cu 11,6%, la 10,53 miliarde de lei (2,87 miliarde de euro) fata d