Cu 150% a crescut traficul de calatori pe la Moravita (unde sunt amplasate numeroase magazine duty-free) in primele trei luni ale acestui an, comparativ cu primul trimestru din 2007, pana ce aceste magazine nu fusesera reinfiintate. Frontieristii au confiscat in aceasta perioada peste 91.000 de pachete de tigari si au constatat 400 de fapte ilegale. "Drumul tutunului" spre Moravita
Cele mai importante cresteri ale traficului de calatori s-au inregistrat in primele trei luni ale acestui an la Punctul de Trecere a Frontierei de la Moravita. Traficul de calatori aproape ca s-a triplat, crescand cu 150%, in timp ce s-a dublat si numarul automobilelor care au tranzitat punctul, dupa cum se arata intr-un comunicat de presa al Politiei de Frontiera Timis. Aceasta crestere a valorilor de trafic este cauzata in mare parte de faptul ca, de la mijlocul anului 2007, cetatenii romani circula in Republica Serbia doar cu pasaportul, fara a mai avea nevoie de viza, mai precizeaza reprezentantii Politiei de Frontiera Timis.
La mijlocul anului trecut au fost redeschise si magazinele duty-free, iar in Moravita sunt cele mai multe free-shopuri din judet, opt la numar. Iar multe persoane trec prin punct doar pentru a ajunge la duty-free-uri. De asemenea, cei care fac afaceri marunte in zona intra de mai multe ori in punct in aceeasi zi, caci, potrivit legii, fiecare persoana poate sa se intoarca in tara cu o cantitate mica de tigari sau bautura. Si nu putini sunt cei care intra zilnic de nenumarate ori in punct doar pentru a face cumparaturi din duty-free-uri si astfel figureaza drept calatori, desi nu ies din tara decat pentru cateva minute. Politistii de frontiera nu ii pot opri, pentru ca legislatia europeana nu prevede de cate ori poate parasi cetateanul tara intr-o singura zi. Daca nu le-ar permite accesul, le-ar incalca dreptul la libera circulatie.
Traficul