Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii dispăruţi, în atenţia poliţiei

Publicat in GAZETA de SUD, joi 10 aprilie 2008 ·

VÂLCEA. Sunt tot mai numeroase cazurile copiilor care dispar fără nici o vorbă de acasă, fie că sunt răpiţi, fie că îşi pun părinţii pe jar, profitând de neatenţia lor. Părinţii ar trebui să conştientizeze gravitatea acestor fapte, care pun în pericol viaţa odraslelor lor. Loredana Ghioca, fetiţa de nouă ani care a dispărut din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, în primăvara anului trecut, nu a fost găsită până în prezent, deşi poliţiştii au deschis o amplă anchetă. Zilele acestea, poliţiştii vâlceni au reuşit să găsească alţi trei minori plecaţi de acasă. Pe 8 aprilie, a fost depistat minorul I.F., de 13 ani, din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea, care a dispărut pe 3 aprilie, fiind dat în urmărire generală. Câteva zile mai târziu, alţi doi adolescenţi, I.N., de 16 ani şi R.P., de 17 ani, au hotărât să le facă zile fripte părinţilor, fugind de la locuinţa lor din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea. „Adolescenţii plecaseră de acasă şi aveau de gând să se plimbe prin ţară. Părinţii au anunţat dispariţia lor la poliţie, abia după câteva zile. Băieţii sunt recunoscuţi pentru comportamentul lor dificil: au renunţat la şcoală, cu toate că unul dintre ei era elev la seminarul teologic, iar celălalt la un liceu economic“, a precizat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea. În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, Formaţiunea Poliţiei Rurale şi Postul de poliţie Mihăeşti, în ziua de 8 aprilie, cei doi „fugari“ au fost identificaţi în comuna Runcu, judeţul Vâlcea, ulterior fiind încredinţaţi familiei.

„Pentru a preveni dispariţia copiilor de la domiciliu, poliţiştii vă recomandă să fiţi prieteni cu ei. Învăţaţi-vă copilul să nu intre în discuţie cu persoane străine. Să nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaşte. Să nu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 37 minute
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 10 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 14 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°