Mi-am baut cafeaua intr-o schita a Romaniei. Benzinaria de la intrarea pe Valea Oltului, cum vii dinspre Ramnicu Valcea si lasi in dreapta Manastirea Cozia, e tara in miniatura. E dispusa strategic, la intretaiere de drumuri, exact cum pe vremuri se stabilea asezamantul hanurilor pentru drumeti. E locul unde se termina Regatul si unde incepi sa simti boarea Ardealului.

N-ai cum sa nu opresti acolo. Daca drumul te poarta inspre fostul Imperiu, adastezi in benzinarie ca sa-ti tragi sufletul si sa-ti limpezesti mintea inainte de a te lua in piept cu virajele de pe Valea Oltului. Daca vii dinspre Sibiu cu treburi la ses, te potolesti la un capuccino cu scortisoara dupa cei optzecisiceva de kilometri de depasit tiruri poloneze, dubite cu marfa si Aro-uri cu purcelusi de lapte in remorca.

Iti spuneam ca aici, in benzinaria asezata intre doua manastiri, Cozia si Turnu, se calculeaza media aritmetica a Romaniei. Faptul ca e strajuita de doua lacasuri de cult e singura umbra a evlaviei. In rest, noi si pacatele noastre.

Suntem o tara cu mese putine, unde comanda vine greoi, iar nota de plata trebuie sa o ceri de doua ori pana sa ti-o aduca. Pe terasa, cu belle view la Olt, un directoras bugetar imparte un sandvis cu salam de Sibiu cu soferul institutiei. Cu stanga tine telefonul la ureche si ii explica sotiei ca desi trebuia sa ajunga miercuri acasa a mai fost retinut pana vineri in Bucuresti, cu treburi pe la minister. Mana dreapta o flutura prin aer ca sa-i vada lumea Rolexul cu bratara aurie, fake procurat din China la 10 euro bucata, in timpul unei delegatii guvernamentale. Inauntru, la mese, se vorbeste cu gura plina, se mananca orice, inclusiv cartofi prajiti, cu paine, se injura tiristi si camionagii, se suna iubite, sotii si mame. In fata barului, plozi intepeniti pe bancheta din spate isi dezmortesc oasele improvizand jocuri galagioas