Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Iordache, golgheterul pandurilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 10 aprilie 2008 ·

Jucătorul echipei Pandurii Târgu Jiu până în 2011, Ilie Iordache (foto) a atras privirile specialiştilor din fotbalul românesc după evoluţia de la Cluj, unde gruparea gorjeană a învins pentru prima dată liderul CFR pe propriul teren. Cel mai bun marcator al echipei lui Eugen Neagoe, cu şase reuşite în acest sezon, Iordache a găsit explicaţia pentru şirul de cinci victorii consecutive. „Suntem o echipă nebună, pentru că n-am reuşit să câştigăm 17 meciuri la rând şi acum am obţinut cinci victorii consecutive. Eu sper să nu ne oprim aici. Suntem aceiaşi care am jucat şi în tur, dar cred că e vorba de valoare aici, pentru că altfel nu am fi reuşit să câştigăm cinci meciuri la rând. Câte echipe se pot lăuda cu o serie de cinci victorii consecutive? Nu multe. Uitaţi-vă la formaţiile care au jucat prin UEFA, cum este Rapid, care nu pot să câştige nicăieri afară. E destul de greu să mai baţi în deplasare. Dar noi avem trei victorii consecutive în deplasare, dintre care una pe terenul liderului campionatului. Eu zic că este vorba de valoare şi de faptul că avem o echipă bună. Dacă reuşim să rămânem aceiaşi jucători, cred că la anul vom fi periculoşi. Dar asta nu înseamnă că suntem deja salvaţi de la retrogradare şi nu mai avem probleme. Sperăm ca în ultimele etape să nu mai jucăm cu sabia deasupra capului“, a afirmat Ilie Iordache.

Condescu şi-a dat seama că a greşit

Iordache susţine că meritele revenirii echipei Pandurii îi aparţin preşedintelui Marin Condescu, care şi-a reparat greşeala de a renunţa destul de uşor la Eugen Neagoe după remiza cu „U“ Cluj, din prima etapă a returului. „Domnul preşedinte are un merit mai mare, pentru că şi-a reparat greşeala şi l-a chemat din nou la echipă pe Eugen Neagoe. Chiar dacă nu l-a dat afară atunci, eu zic că putea să-l sprijine mai mult, pentru că ştia că echipa nu juca rău nici atunci. De aceea spun că are un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 11 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 11 minute
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 54 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 57 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°