- Comentariu - nr. 71 / 10 Aprilie, 2008 … Este un sentiment care s-a refugiat undeva, intr-o generatie, din pacate, din ce in ce mai putin numeroasa, a unor carturari autentici si a unor veterani ai razboaielor cu arma in mana sau cu penita intre degete. Din cand in cand, in contemporaneitatea galopanta a zilelor noastre, sentimentul asta se confunda pe stadioane cu orgoliul national. Ceea ce nu este rau. Personal, marturisesc ca suprapun mandria de a fi roman cu faptul ca nu imi este deloc rusine cu nationalitatea mea, cu ce s-a facut bine in trecut, cu ce se realizeaza azi si cu proiectele de viitor. De aceea, nu inteleg cum (si de ce) Casa Poporului _ a doua cladire in lume, dupa cea a Pentagonului, ca marime, ce a gazduit, recent, summit-ul NATO _ le sta unora in gat (precum doamnei Pippidi), ca un stigmat al oribilului comunism distrugator?! Ceausescu (artizanul ei) este invinuit, de asemenea, ca a dat importanta siderurgiei in combinate falimentare (de pe urma carora prin industria de armament am trait binisor o vreme), altor ramuri industriale, in loc sa faca o industrie electronica si informatica. Sigur, Ceausescu n-a avut blog, ca Iliescu, azi, si n-a dat curs, la vremea aceea, informaticii, dar, daca n-ar fi existat industria de atunci (buna-rea, cum a fost ea), se mai edificau, dupa '89, vilele de potentati curat democrati, mai apareau (ca ciupercile dupa ploaie) potentatii de azi, sutele de milionari (si chiar de miliardari) in euro? Se mai puteau imbogati unii, in nici doua decenii, precum altii, din America, in cateva generatii? Nu stiu in ce masura mandria, in sine, este un lucru laudabil, dar la nivelul unei tari, din perspectiva simbolurilor care definesc o mare comunitate, se poate vorbi totusi despre identitate nationala. Iar aceste simboluri sunt "insumate" in tot ceea ce a realizat poporul roman _ inclusiv si, poate in primul rand, prin prisma