GORJ. Aparatul radar a surprins marţi, în localitatea Brăneşti, Gorj, un şofer care conducea un autoturism cu 133 km/h. Tânărul, de 24 de ani, se deplasa pe DE 79, de la Craiova spre Hunedoara, localitatea sa de domiciliu. El a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară, poliţiştii gorjeni i-au reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe un drum public pentru 90 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Daniel Tică, viteza cu care rula tânărul din Hunedoara pe drumul public este una dintre cele mai mari înregistrate de aparatele video-radar, de la începutul anului. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii rutieri din Gorj au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.850 de lei, dintre care 42 numai pentru depăşirea limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare, ambele pentru neefectuarea inspecţiei tehnice periodice.
Au fost reţinute opt permise în vederea suspendării, trei - pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei legale de deplasare, trei - pentru depăşire neregulamentară, iar două - pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. GORJ. Aparatul radar a surprins marţi, în localitatea Brăneşti, Gorj, un şofer care conducea un autoturism cu 133 km/h. Tânărul, de 24 de ani, se deplasa pe DE 79, de la Craiova spre Hunedoara, localitatea sa de domiciliu. El a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară, poliţiştii gorjeni i-au reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe un drum public pentru 90 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Daniel Tică, viteza cu care rula tânărul din Hunedoara pe drumul public este una dintre cele mai mari înregistrate de aparatele video-radar, de la în