Summitul NATO nu a insemnat, pentru romani, decit un sir lung de dovezi de incapacitate, intoleranta, lipsa de respect si diletantism din partea autoritatilor si a institutiilor publice. A mai demonstrat, de asemenea, de data aceasta pe viu, la fata locului, si nu din povestile altor summituri, ce inseamna o adunare a unei organizatii militare si � mai ales � militariste. Pentru ca NATO nu inseamna, in fond, decit o prelungire a mentalitatii, frustrarilor si ambitiilor Razboiului Rece.
NATO nu inseamna decit manipularea termenilor de �democratie� si �securitate� in scopuri militare. Toate discursurile care au infierat traficul de arme si terorismul nu fac decit sa acopere incapacitatea acestei organizatii de a gestiona crizele din Irak, Afghanistan sau Cecenia. Marele plan al presedintelui Basescu in privinta securitatii Marii Negre n-a primit decit incurajari de forma din partea unui Bush preocupat, mai degraba, de iminenta iesire la pensie. De altfel, atit seful de stat american, cit si cel rus au venit la Bucuresti pentru a marca o ultima iesire la rampa, ca presedinti. Mai mult, Bush � caruia presa i-a urmarit, ridicol, fiecare pas � a plecat infrint de la summit, nu atit de vointa lui Putin, cit de luciditatea cu care Franta si Germania au abordat relatia cu Rusia. Astfel, Georgia si Ucraina ramin in afara NATO, pe moment. In schimb, intrarea Albaniei (care a contribuit cu 30 de soldati la forta NATO din Afghanistan!) ramine, pentru mine, unul dintre cele mai hilare momente ale politicii externe internationale. Astept si aderarea Ingusetiei si a Osetiei de Nord...
Revenind la dovezile de care vorbeam mai sus, summitul NATO a aratat ca Politia Romana ar merita sa se numeasca, in continuare, Militie. Zelul inutil cu care oamenii de ordine au inchis ferestrele cetatenilor de pe trase
