M-am tot gindit in ultima vreme ce s-ar putea face ca amfiteatrele Facultatii de Matematica sa fie iarasi pline. Pentru ca, oricit de mult mi-ar displacea constatarea, ele sint cam goale si numarul studentilor pare sa scada de la an la an. Nu e doar problema noastra. Peste tot in lume, disciplinele universitare �exacte� au mai putina cautare. Asta insa nu ne incalzeste, cu atit mai putin ne rezolva problema normelor.
Cum nu ne incalzeste nici previziunea optimista ca, in timp, tendinta se va inversa, ca studentii vor incepe iar sa vina la noi: s-ar putea sa fie deja prea tirziu pentru cei care predam acum.
De ce nu mai e facultatea noastra atragatoare pentru tineri? Cred ca pentru scaderea numarului de studenti exista, in primul rind, o categorie de motive oarecum obiective sau, cel putin, asupra carora noi nu putem actiona eficient in viitorul apropiat: curba demografica descrescatoare, concurenta buticurilor cu nume pompoase si taxe mici, unde oricit de putin ar costa o diploma, tot e supraevaluata, cheltuielile mari de intretinere in Bucuresti coroborate cu existenta centrelor universitare apropiate (Constanta, Pitesti, chiar si fantomatica Tirgoviste).
Pe de alta parte, daca acum douazeci de ani, la matematica se venea mai ales din placere, sa nu zic chiar dragoste de matematica, iar meseria de profesor nu era chiar o sperietoare, acum pragmatismul prevaleaza, placerea nu mai e un argument tare, iar de meseria de profesor fuge toata lumea. Nu e vorba numai de salariul mic (el se poate completa bine cu meditatiile, toata lumea o stie), ci si de statutul social atit de plapind la care a ajuns profesorul. Sigur, absolventii de matematica pot lucra si in alte locuri, in industrie, in banci, chiar in informatica; totusi, perceptia generala e ca �de la mate iesi profesor�. Copii pasionati inca exista si vin
