Jur ca acesta este ultimul comentariu pe care il scriu despre ispravile dlui Adrian Cioroianu! Sincer, m-am saturat. Dl ministru nu mai are nici un haz, iar din perspectiva comentatorului, nu mai prezinta nici un interes.
In general, erorile ministrului sint de tipul “face-ceva-ce-nu-trebuia-sa-faca”: gesturi, rostiri, patrunderi intempestive in incinte sobre etc. De data asta a fost exact invers. Cind ar fi avut nu doar indreptatirea, ci datoria sa fie aspru, dl Cioroianu, altfel cladit din blindaj oltenesc cind e vorba despre criticii autohtoni, a fost caldut-cumintel.
Moartea unui cetatean roman in sistemul penitenciar polonez este, pentru autoritatile noastre, prilej de comunicate vagi si pioase reflectii despre viata, in loc sa fie un bun motiv de indignare. Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, imaginati-va cum ar fi reactionat Italia, Franta sau Germania ori chiar Polonia daca vreun cetatean de-ai lor ar fi avut, intr-o puscarie romaneasca, soarta lui Claudiu Crulic. Ar fi reactionat firesc, ca un stat care chiar e preocupat de cetatenii sai.
Ar fi protestat, ar fi cerut explicatii, ar fi invocat standarde legale europene si ar fi facut Romania sa se rusineze de propriul sistem judiciar. Ce face Romania dlui Cioroianu? Mai intii tace. Nu baga de seama. Scrie presa, abia apoi mecanismul birocratic se incrunta si se napusteste intr-o ancheta.
Anchetatorii sint trimisi “over night” la fata locului. Atita doar, e ridicol sa pretinzi ca reactionezi prompt pe 8 martie, cind omul a murit pe 18 ianuarie. In fine, pentru ca presa scrie, simti nevoia unor masuri. Ratezi si de aceasta data!
In loc sa spui lucrurilor pe nume, acuzind sistemul polonez, dl ministru face o conferinta de presa palida, umar la umar cu ambasadorul polonez in care amindoi ne cer sa fim calmi. Mai mult, impresia este ca moartea lui Crulic este o
