Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichetele-cadou ard dascălii la buzunar

Publicat in GAZETA de SUD, joi 10 aprilie 2008 ·

Ordonanţa de urgenţă a guvernului privind reducerile bugetare prin care instituţiile publice nu mai pot acorda tichete-cadou personalului a creat haos printre dascălii doljeni. Conducerile unor unităţi de învăţământ s-au grăbit să profite de ocazie şi au dat deja tichetele, în timp ce altele nu. Dascălii care s-au văzut cu cadourile Iepuraşului în buzunar sunt acum ameninţaţi că li se vor opri bani din salariu pentru aceste tichete. Sindicaliştii din învăţământul doljean au început deja să trimită scrisori către instituţiile publice şi se pregătesc să protesteze împotriva deciziei guvernanţilor. „Este incredibil cum au putut să se gândească la aşa ceva! Practic, o ordonanţă anulează Legea nr. 193/2006, deci acest guvern conduce numai prin ordonanţe, iar parlamentul nu mai are nici un rol. Unii directori de şcoli au acţionat rapid şi au câştigat, pentru că nimeni nu are dreptul să le ia aceşti bani înapoi“, a spus Constantin Rada, preşedintele Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj.

„Nu se poate trece la reţineri“ Şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), filiala „Spiru Haret“ Dolj, protestează împotriva acestei hotărâri a guvernului şi ameninţă că va în judecată conducerile şcolilor dacă le va lua banii dascălilor. „Nu se poate trece la reţineri pentru că legea nu se aplică retroactiv. Dacă vor să îşi recupereze banii, să ne dea în judecată, să vedem cine are dreptate. Dacă le opresc din salariu, îi dăm noi pe ei în judecată. Vom face note de protest către toate autorităţile pentru că o gafă mai mare nu putea face guvernul. Nu cred că sărăcea bugetul dacă primeau dascălii tichete“, a precizat Ion Bebe Cepoi, preşedintele SIP Dolj. Unităţile de învăţământ care au acordat tichete-cadou de 350 de lei pentru fiecare dascăl va trebui să decidă cum vor acţiona printre atâtea legi şi hotărâri care apar şi dispar peste noapte. Ordonanţa de u

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 7 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 8 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 9 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 6 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 5 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 6 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 9 ore
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 10 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°