PATAPIEVICI: "„Ce înseamnă să fii patriot? Înseamnă, fireşte, să-ţi iubeşti ţara. Dar, a o iubi nu implică atât faptul de a iubi, cât mai ales mijloacele de a o face".

A fi patriot, prin urmare, nu este o chestiune de scopuri, ci una de mijloace. Fiind aşa, constatarea patriotismului nu se poate face printr-o simplă declaraţie, aşa cum se constată căsătoria, în faţa ofiţerului Stării Civile, prin pronunţarea unui consimţământ verbal. Patriotismul seamănă mai mult cu desfăşurarea căsătoriei, decât cu actul iniţierii ei. Iniţierea, deşi motivată afectiv, e pur verbală. Desfăşurarea, deşi susţinută afectiv, e menţinută prin alte virtuţi, care implică acţiunea.

Accentul cade aici pe eficacitatea unui anumit tip de comportament, capabil să construiască o convieţuire în acord cu iubirea, nu pe proclamarea ei continuă. Prin iubire intri în convieţuire şi tot ea te ţine acolo: dar convieţuirea ca atare e menţinută prin mijloace, nu prin scopuri. Aşa cum declamaţia nu se poate substitui acţiunii, nici iubirea nu epuizează convieţuirea. În acelaşi mod, patriotismul nu e ilustrat nici prin apartenenţă, nici prin declaraţii de iubire. În patriotism, deşi iubirea e justificarea, miezul e acţiunea, adică virtutea politică. Calificativul de „patriotic“, deci, nu decurge din faptul unei apartenenţenaturale. Nu poate fi acordat, adică, unui sentiment activat fiziologic (chiar dacă e resimţit ca atare): el este consecinţa unei conduite adecvate, menită să facă posibilă o convieţuire în acord cu scopurile propuse. Întrucât implică acţiunea în condiţii de convieţuire, patriotismul este eminamente politic: dacă e adevărat că se justifică numai prin scopuri, şi mai adevărat e că trăieşte numai prin mijloace. A le confunda înseamnă a-l invalida. Din acest motiv, patriot nu te naşti, devii. Nu eşti: te dovedeşti.

La noi, patriotismul a devenit, încă de