Reintilnirea cu un pictor
Ion Nicodim (1932-2007)
La mijlocul lunii martie s-a implinit un an de la disparitia neasteptata a lui Ion Nicodim. Cu acest prilej familia, impreuna cu Galeria "Curtea veche", a organizat o expozitie, conceputa dupa insemnarile pictorului din data de 23 februarie 2007 la Paris, ce contineau titlurile lucrarilor pe care le-ar fi dorit expuse. Este o selectie emotionanta, cu lucrari aflate in colectia Muzeului National de Arta si in colectii particulare, majoritatea fiind expuse pentru prima data in Romania. Lucrarile apartin unor perioade diferite de creatie, cuprinse intre anii 1954-2002, si vorbesc despre un mare artist, despre un pictor si despre personalitatea lui rafinata. Opera lui s-a construit in jurul esentelor pe care ochiul sau le-a descoperit in cele mai neasteptate lucruri.
Remarcabil este autoportretul din 1954, a carui expresie scoate la iveala maturitatea tinarului aflat la inceput de drum, pe al carui chip staruie lumina plina de indrazneala a increderii. Simtea, probabil, forta resurselor pe care le avea, faptul ca era capabil sa arda etapele. Ceea ce il interesa tinea de inefabilul unei poetici in care cele mai diferite lucruri ajung sa vorbeasca aceeasi limba.
Asa se explica permanentele preocupari ale artistului de a construi in contextul vizualitatii, in materialitati diferite, o simbolistica ce nu-si mai gaseste reperele intr-o realitate concret articulata, ci atinge generalitati ce tin de lumea spiritului. Acest lucru il remarcam inca din primele cicluri de picturi intitulate: "Cimpul de rapita", "Lacul", "Eroul" sau multe dintre ele numite cu constanta: "Fara titlu".
Intotdeauna m-a fascinat la Ion Nicodim capacitatea lui de a depasi concretul obiectelor, pentru a face loc unui puternic sentiment identitar, ce venea din felul sau propriu de a intelege materia pictur
