Băgaţi în şedinţă după neconvingătoarea victorie cu Budila, 2-0 pe teren propriu etapa trecută, fotbaliştii pregătiţi de Adrian Hârlab şi Ioan Gnandt s-au dezlănţuit la Ghimbav contra Aripilor, câştigând de o manieră categorică după un joc entuziasmant, păstrând proporţiile eşalonului. Un 9-0 sec administrat unei echipe de care s-a temut şi care a pus umărul la instalarea Bodului pe primul loc după victoria asupra Hărmanului din tur.
Revenind la ştirea din debutul materialului, să amintim că Paul Marian Cernat, preşedintele micuţei grupări, s-a dezlănţuit înaintea antrenamentului de marţi, supărarea sa venind de la calitatea jocului, una descrescătoare de la meci la meci în opinia sa. Concret, Cernat le-a reproşat jucătorilor săi „indolenţa la antrenamente şi pasivitatea tot mai alarmantă de la meci la meci. Şi nu este normal, în condiţiile în care jucătorii mei îşi iau primele de victorie imediat după joc şi nu există nici măcar o zi de întârziere la celelalte drepturi băneşti. În atari condiţii am şi eu dreptul să le cer performanţă, pentru că la primul meu an în fotbal îmi doresc enorm să fim numărul 1. Şi cum campionatul este aproape de final, iar barajul de accedere în liga a treia bate la uşă, era normal să-i aduc cu picioarele pe pământ.”
Victorii pe linie pentru primele clasate
De altfel, întreg podiumul a ieşit învingător. Înfrăţirea a dispus acasă cu 4-0 de cei din Moeciu, pe când Ena Făgăraş în derby-ul oraşului a trecut de tânăra echipă Cetatea. Surprinde înfrângerea Cefereului cu 1-4 la Voila prin scor. Nici etapa de sâmbătă nu se anunţă una mai agitată, poate numai meciul de lângă Depou, unde CFR-ul poate pune ceva probleme Înfrăţirii Hărman.
Rezultatele etapei
FC Râşnov –CSM Codlea 3-0 (1-0). Au înscris: Blaj (33), Cristoloveanu (81) Ivaciu (90). La juniori: 3-0. Eliminat: Grigore ( Codlea) min. 60 cumul de