Artistul plastic hunedorean Constantin Zgâmbău, cunoscut pentru acţiunile sale în care ironizează clasa politică, şi-a depus candidatura ca independent pentru funcţia de primar al Hunedoarei. Sursa: Remus Suciu
Mai mult, el i-a convins pe candidaţii cu şanse reale să semneze pe lista de susţinători, necesară pentru a i se valida candidatura. „Au semnat fiecare că mă susţine. Asta înseamnă că fiecare a recunoscut că eu sunt mai bun decât el. Au semnat toţi candidaţii importanţi, unul după celălalt. Asta înseamnă că ei recunosc că eu sunt mai bun decât ei toţi la un loc“, spune râzând Constantin Zgâmbău.
Pe prima poziţie a listei se află primarul în exerciţiu Nicolae Schiau (PDL), cotat de sondajele neoficiale ca favorit la un nou mandat. „Oricine are dreptul să candideze, iar drumul unui om care tinde spre o funcţie publică nu trebuie barat, câtă vreme îndeplineşte condiţiile legale pentru a deţine acea funcţie“, spune amuzat Schiau. Printre susţinătorii de vază se numără şi fostul primar al Hunedoarei, Remus Mariş (candidatul PRM), cel căruia artistul plastic i-a făcut anticampanie în 2004, pictând în centrul oraşului lucrări mari care înfăţişau „mafia“ ce învăluise primăria. „Dacă am semnat ca susţinător nu înseamnă că va avea şi votul meu. Însă n-am văzut vreun motiv pentru care să nu fi semnat pe acea listă“, spune şi candidatul PSD, Ionel Răducea. Lui Mihai Leu, candidatul PC, nu îi este frică de concurenţă, aşa că semnează lista. Liberalul din cursa pentru primărie, Ovidiu Hada, semnează, însă este convins că Zgâmbău nu are soluţii pentru Hunedoara şi nu-l va vota.