Tîrâm

E o dimineaţă acvatică

cu străzi învăluite în plante marine

cu ochiul tău de peşte încremenit

în dreptul fiecărei clipite

cu ochiul tău fotografiind

o ceaţă vag însorită din care

îţi mai sorbi răsuflarea

când chipul mamei

poartă o pâine ca o lumânare

acolo pe fundul mării

deschizând albă - ca aripa

unui porumbel - calea întoarcerii

*

ţi se imprimă paşii

printre frunzele putrede pe trotuar.

Un tremur de umbre şi lumini (poate

din visele de peste noapte) îşi continuă,

printre genele tale, capriciosul joc matinal.

Din când în când, în aerul iernatic - acum, feeric

însorit - te stropesc limuzine albastre, adâncindu-se,

dispărând în zborul lor efemer, de neînţeles

pentru tine.

Te strecori printre siluete confuze,

scufundate în aerul deja prevestitor.

Cineva strigă un nume

şi ecoul se destramă, ca într-o vale văratică,

sub fâlfâitul unui stol de porumbei.

O reclamă uriaşă acoperă

vâjâind precum o draperie sinistră ferestrele blocului

cu 12 etaje de unde, cândva, ai privit fericit

strălucind orbitor - ireal - munţii.

Joc de oglinzi

În timp ce aplauzele putrezesc lent ca nişte frunze - toamna -

mustind sub ochii şi paşii copilului ce aleargă de unul singur

în penumbra somptuoasă a unei săli de spectacol

însoţit de bătăile nebuneşti ale inimii

de ecoul vătuit al paşilor

căutând ceva fără obiect printre scaunele fără spectatori

căutând înfiorat de luciul stins - jur împrejur - al pluşului

În timp ce orchestra invizibilă atacă deodată uvertura şi epilogul

într-o suprapunere aiuritoare de sunete şi ecouri

în timp ce pe scena mută în aerul împietrit în straturi de respira