- Diverse - nr. 72 / 11 Aprilie, 2008 Imaginea lui ne stapaneste cu mai multa putere, iar acest contrast rupe din starea noastra obisnuita, de a-l urmari cu rabdare cand vorbeste. Intotdeauna, se ridica in picioare si incepe, aplecat, cu umerii stransi, sa discute, adancindu-se intr-un spatiu numai al sau… Nu-ti ramane decat sa-l asculti, sa accepti acele valuri cu cate te acopera si sa incerci sa-ti potrivesti gandurile dupa spusele sale. Simti atunci o atractie deosebita, la fascinatia descoperirii unei fiinte neasemuite. Ascultandu-l ai impresia ca-ti vine sa plangi, sa te arunci in bratele lui, ca apoi sa-i rostesti juraminte fierbinti. Uneori cu fata tumefiata de oboseala gandurilor, intr-o stare de semitrezire, parasind unghiul sau de observatie, isi declina orice raspundere privind consecintele unei atari convietuiri cu cei ce nu sunt loiali statului roman, aruncand sfatos: "Abia acum ne arata viata cat de firavi si de pacatosi suntem. Vad ca nici dumneata, prietene, nu prea dai semne de vigoare. In Romania, as propune sa mutam toate spitalele in varful muntilor ca sa vada Universul ce repede s-ar vindeca dusmanii nostri de inima… si-as mai vrea si o escadrila de elicoptere, sa pun in fiecare localitate monumente eroilor nostri". La varsta sa, se simte sigur pe picioare si reuseste sa-si coordoneze miscarile, indoind usor genunchii, regasind pozitiile de echilibru, stapanindu-si fragilitatea gleznelor. Col (r) prof. VASILE T. SUCIU traieste o energica infasurare in sine si un ecou din adanc ii raspunde ca un susur de izvor cristalin: "Sa ne traiesti, romane!". Imaginea razboiului i s-a incrustat adanc in memorie. Il urmareste mereu, peste tot, revigorata mai tarziu in scoala de ofiteri, in drumurile vietii… Aude mereu, soaptele atrocitatilor si printre ele, se amesteca mereu vocea tatalui sau, a neamului sau romanesc. Deseori ofteaza din greu povestind, tre