Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe 15 aprilie încep lucrările la aeroport!

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 11 aprilie 2008 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat că lucrările la Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav vor începe marţi, 15 aprilie. Aprobarea pentru suprafaţa de 200 de ha unde urmează să fie amenajat şantierul a fost obţinută, există autorizaţie de mediu şi există şi banii pentru începerea lucrărilor.

„Băncile sunt interesate pentru construcţia aeroportului. Avem siguranţa finanţării de 150% din valoarea investiţiei, care se ridică la 150 de milioane de euro, cu tot cu utilităţi şi infrastructură”, a spus Aristotel Căncescu. „Investiţia în aeroport este de 100 de milioane de euro, dar probabil că vom depăşi această sumă cu aproape 50 de milioane de lei, având în vedere că trebuie să lucrăm foarte mult la infrastructură”, a explicat consilierul judeţean Iancu Vespasian, cel care a coordonat obţinerea avizelor necesare pentru realizarea aeroportului. Căncescu a mai arătat că mai sunt câteva probleme care stau în faţa realizării aeroportului, cum ar fi casa unui cioban, „dar acestea se vor rezolva, deoarece am alocat bani în buget pentru a-i construi o casă acestui om”. Despre băncile care au acordat sprijin financiar pentru construcţia aeroportului nu au fost oferite detalii, acestea urmând să fie nominalizate săptămâna viitoare.

Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că la inaugurarea lucrărilor va fi prezent cu siguranţă ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi, posibil, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

În prezent, firma canadiană Intelcan Technosystems Inc. Ottawa, care se va ocupa de construirea aeroportului, are o participare de 64,3% din totalul acţiunilor societăţii Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav SA, Consiliul Judeţean Braşov controlează 20% din acţiuni, Consiliul Local Braşov are un pachet de 10%, Primăria Ghimbav are o participare de 5%, în timp ce Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°