Din cand in cand, fiecare dintre noi are noroc. Mai mic ori mai mare. Mai rar ori mai des. Dupa cum ne e scris.
Joi, 27 martie 2008, am avut noroc cu carul. Norocul de a ma afla in Aula Academiei la prezentarea de catre profesorul Solomon Marcus a discursului de receptie ca membru titular al inaltului for stiintific. Calitatea de titular o dobandise de mult, dar - asa cum a explicat - a considerat obligatoriu ca, inainte de a vorbi, sa studieze discursurile profesorilor sai. Care, avea sa constate cu uimire, nu existasera vreodata! Motivul: inainte de a inchide cu totul portile Academiei, puterea comunista acceptase o vreme primirile de noi membri, dar nu si discursurile. Atunci, infrigurat, a cautat discursurile profesorilor profesorilor sai, "bunicii mei spirituali". Astfel, a descoperit ca, la 1914, Gheorghe Titeica vorbise "ca un inculpat silit sa se apere". Aproape disperat, indraznise sa afirme ca matematica nu e intru totul inutila... S-a schimbat ceva in perceptia acestei stiinte, un secol mai tarziu? - s-a intrebat Solomon Marcus, raspunzand: Da, s-a schimbat, e mult mai rau!
Si cum ar putea sa fie altfel, cand un lingvist de talia lui Iorgu Iordan sustinea ca matematicienii au doua probleme: "Va laudati prea mult intre voi si oricum nimeni nu intelege ce vorbiti!"? Cum ar putea fi altfel cand matematica a ramas, de-a lungul intregului invatamant preuniversitar, disciplina bau-bau? Cum sa fie altfel daca nici unui om de cultura nu i se pune sub semnul intrebarii aceasta calitate doar pentru ca nu stie Teorema lui Pitagora?
Teorema, ne-a amintit Solomon Marcus, insemna in greaca veche nici mai mult nici mai putin decat "spectacol". Spectacolul matematicii, frumusetea matematicii, inefabilul matematicii...
Vreme de o ora si jumatate am ascultat un discurs exceptional, din care nu a lipsit nimic: umor, ironie, suspans, tandrete, pate
