Comunismul e, între altele, o ideologie clădită pe cultura delaţiunii. Bolşevicii aspirau să controleze totul, de la viaţa intimă şi rata natalităţii, la gândurile cele mai ascunse ale individului. "Comunizarea" forţată, tradusă în obligaţia de a trăi "la comun", împărţind bucătăria, baia şi veceul cu persoane necunoscute, avea un scop politic precis: anularea reflexelor de independenţă ale individului. Un profesor american de ştiinţe politice, originar din Ucraina, îmi dădea amănunte halucinante despre acest sistem al vieţii claie peste grămadă, care-i transforma, de pildă, pe tinerii căsătoriţi în frustraţi cronici, privaţi de elementarul drept de a-şi petrece momentele de tandreţe în singurătate. Tot ce le oferea "societatea fericirii perfecte" era dormitorul comun sau camera de trecere împărţită cu alţi "tovarăşi".
Oripilat de acest stil de existenţă, am fost şocat să descopăr cel puţin un nostalgic al lui: Vasile Ernu, autorul cărţii cu titlul "Născut în URSS". Am aflat de acolo în ce constau binefacerile "vieţii la comun", ce importantă era "socializarea" din bucătărie alături de colocatari cu care nu aveai altceva în comun decât faptul că fuseserăţi repartizaţi în aceeaşi clădire. O fi şi aceasta o filozofie de viaţă, dar eu, unul, nu sunt prea încântat de ea. Cred că avem dreptul fiecare la ceea ce una din papesele feminismului, Virginia Woolf, cerea în anii '30: "a room of one's own". Exact în aceeaşi epocă, ţarul roşu de la Kremlin visa la o omenire stivuită după principiul sardelei, în conserve în care uleiul era produs chiar de oameni, iar intimitatea însemna dreptul de a te freca necontenit de inşi necunoscuţi.
Obsesia comunismului de a elimina orice spaţiu necontrolabil a transformat societăţile bazate pe ideologia bolşevică în veritabile închisori. Gândurile şi acţiunile tale erau cunoscute de toată lumea, iar "organul" decidea în ce
