Cantaretul Florin Chilian a fost trimis in judecata pentru ca, in urma cu aproape doi ani, ar fi condus, in stare de ebrietate, o masina si ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale insemnate, primul termen in acest proces avand loc joi, la Judecatoria Cluj-Napoca. Conform rechizitoriului intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj, care l-a trimis in judecata pe Chilian, accidentul a avut loc in 24 iulie 2006, in Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Fapta invinuitului Florin Chilian-Popovici, care in data de 24 iulie 2006 a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personala, marca Hyundai Accent, cu toate ca avea o imbibatie alcoolica peste limita admisa de lege (1,35 g/l alcool pur in sange), iar din cauza starii sale a provocat un accident rutier soldat cu insemnate pagube materiale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 87 din OUG 195/2002", se arata in rechizitoriul Parchetului. Potrivit sursei citate, in 24 iulie 2006, la ora 1.30, la plecarea de la o petrecere care a avut loc la locuinta unei familii din Cluj-Napoca, Florin Chilian, aflat in stare de ebrietate, s-a implicat intr-o altercatie verbala (vociferari, insulte si trivialitati, refuz de legitimare) cu membrii unui echipaj de politie. Procurorii spun ca scandalul a continuat pana au iesit vecinii afara din case, astfel ca a fost necesara prezenta la fata locului a inca doua echipaje de politie, pentru aplanarea scandalului. Dupa 15 minute de scandal, Chilian a plecat impreuna cu cantareata Ana Maria Georgescu, cu autoturismul Hyundai Accent, condus de catre Ana Maria. Aceasta a condus masina pana la Caminul de Garnizoana, unde a ramas singura, din cauza certurilor cu Chilian. Ana Maria a coborat din masina, a lasat cheia in contact si a urcat in camera. Receptionerii de la hotelul Garnizoanei au observat-o, 15 minute