Ce face din Traian Basescu victima sigura e lipsa de nuante cu care ne-am obisnuit sa-l judecam.
Daca-i pui lui Vanghelie un microfon in fata, primul lucru pe care te-astepti sa-l auzi e o greseala de exprimare. Asta-i brandul lui, si orice alte nazdravanii ar spune sau, poate, chiar chestiuni serioase si importante, urechile noastre-s deja setate pentru agramatisme. Astea-l fac si simpatic uneori, dar, cum scopul lui nu e sa ne faca sa ridem, ci sa ne convinga ca merita votat, Marean e deja condamnat.
Orice ar face sau ar spune, Vanghelie ramine care este. Pe Geoana, in schimb, il asculti pentru ceea ce spune, dar nu pentru ca din vorbele sale ai putea extrage vreun inteles.
Pentru multi dintre noi, cei care formam electoratul, Geoana a devenit sinonimul irelevantei, al discursului fara consecinte. Ca in dilema oul si gaina, in cazul lui e greu de spus daca eticheta „prostanac“ are succes pentru ca i se potriveste perfect sau a inceput sa i se potriveasca pentru ca a avut succes.
Cert e ca, orice ar zice, ce esti pregatit sa auzi e o eventuala prostioara, ceva lipsit de sens. Pe Tariceanu il paste, la orice pas, razgindeala. Ultima isprava: disputa legata de tichetele de masa, pentru care pina si Vanghelie a ajuns sa-l ironizeze. Asta-i soarta lui. Sa nu-ti inspire nici un fel de siguranta ca, odata anuntata o intentie, aceasta sa aiba sanse de a deveni decizie, iar o decizie de a ramine in vigoare. Lipsa sa de carisma e legata si de aceasta opozitie dintre morga sa de individ imperturbabil, de neclintit, si renumele de razgindac.
Toti astia trei, ca sa-i iau doar pe ei ca exemplu, vor ramine probabil in istoria politicii romanesti drept ceea ce sint deja, niste etichete de subsol. Nu au nici forta, nici inteligenta politica de a-si mai schimba destinul de stampe ambulante. Cu Basescu, treaba sta altfel si, poa
