Cunosc destui occidentali mult mai înlesniţi decât noi care drămuiesc apa caldă la baie pentru că e raţional să faci economii acolo unde poţi. Aşa e, raţional, dar e şi unul dintre puţinele motive care îndeamnă să mă prefer răsăritean. La noi, ca să faci la fel, trebuie să fii nu raţional, ci zgârcit.

Un comentator intelectualizat explică de ce era normal ca italienii să-i bată la fotbal pe francezi. Dacă italianul şi nu francezul ar fi nimerit bara la loviturile de departajare, comentatorul ar fi demonstrat la fel de subtil de ce era normal să se întâmple pe dos. Morala: viaţa e plină de neprevăzut, iar a elabora teorii integratoare e gratuit. Această gratuitate stă la originea Culturii. Ea ne permite să respirăm, dându-ne sentimentul că, extraşi din haos, putem pune ordine în ceea ce trăim. Aceeaşi ordine încearcă s-o pună cultura şi în creaţie, compusă la rândul ei din produse la fel de imposibil de prevăzut. Rostul ei, al culturii, este de a o introduce pe fiecare în căsuţa ei. Este mişcarea de du-te-vino caracteristică speciei om.

Zeci de ani m-am trezit, şi sculat, la ora cinci. Acum, mă trezesc la şase fără un sfert, îmi spun e cam devreme şi mai dorm puţin.

În timp ce încerc să adorm, îmi vin două idei. Pe una am uitat-o. Cincizeci la sută este un scor destul de bun.

Una din metodele (naive) de a te lăsa de fumat: reduci zilnic numărul de ţigări. Reduc şi eu numărul de pagini conspectate în vederea unui referat. Dar termenul, nemişcată limbă, aşteaptă la capăt, posomorât.

Mă întreb dacă chiar n-a venit vremea să nu mai răspund la scrisori.

Peste tot, în casă, mă pândesc reviste serioase, cărţi serioase. După o perioadă variabilă de conştiinţă încărcată, revistele serioase le depun la coş, cărţile serioase le duc în pod.

Datoria mea ar fi, pare-se, să descopăr fiinţa mea adevărată, fiinţa adevărată a celuilalt şi, prin