Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţie la Justiţie - 40.000 de euro, "tarif" pentru libertate totală de mişcare

Publicat in Jurnalul, vineri 11 aprilie 2008 ·

Procurorii anticorupţie din Braşov au finalizat o anchetă de corupţie în interiorul sistemului de justiţie. Procurorul Ioan Berghezan, de la Parchetul Curţii de Apel Alba-Iulia, a fost trimis ieri în judecată pentru trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie din Braşov au finalizat o anchetă de corupţie în interiorul sistemului de justiţie. Procurorul Ioan Berghezan, de la Parchetul Curţii de Apel Alba-Iulia, a fost trimis ieri în judecată pentru trafic de influenţă.

El este acuzat că a primit eşalonat 40.000 de euro, promiţînd că va interveni pentru ca unui condamnat să i se ridice interdicţia de a părăsi ţara. Potrivit Biroului de presă al DNA, în perioada mai-iunie 2006, "pe fondul demersurilor judiciare efectuate de către denunţător pentru aprobarea cererii de suspendare temporară a măsurii limitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, ce formau obiectul unui dosar al Tribunalului Alba, a pretins şi primit în mod eşalonat suma totală de 40.000 euro". Denunţătorul procurorului fusese condamnat de Tribunalul Alba într-un dosar de corupţie.

TRAFIC DE INFLUENÎĂ. Anchetatorii susţin că procurorul Berghezan nu doar că avea influenţă asupra unor colegi magistraţi, atît judecători, cît şi procurori, dar el a şi lăsat să se înţeleagă, în discuţiile cu denunţătorul, că ar putea influenţa deciziile altora. "Avînd influenţă şi lăsînd să se creadă că are influenţă asupra mai multor magistraţi (judecători şi procurori) implicaţi în soluţionarea cererii, inculpatul a intervenit pe lîngă aceştia în sensul pronunţării unei decizii judecătoreşti de admitere a cererii formulate", se precizează în rechizitoriu. În primă fază, Tribunalul Alba a admis cererea denunţătorului, dispunînd suspendarea temporară a interdicţiei de a părăsi ţara, la 29 mai 2006, pentru a-i permite condamnatului să plece în Germania în perioada

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 48 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°