Comunism
Am plâns când a murit gagarin, am plâns când a murit leika. La moartea tovarăşului stalin n-am avut cum să plâng, m-am născut un an mai târziu. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, am recuperat, tot am plâns, am plâns retroactiv, l-am jelit gândindu-mă ce mare om se stinsese şi eu nu-l apucasem!
Barem când a murit tovarăşul dej, am vărsat râuri de lacrimi. Mi-amintesc precis: stăteam pe bordura străzii, lângă părculeţ, cu biţă, cu gelu, cu mircea, cu mitică şi aveam toate corăbiile înecate, ne ziceam: Vai de viaţa noastră, şi acum ce-o să ne facem, ce-o să se aleagă de noi, fără El?!...
Când a murit ceauşescu, n-am mai plâns. Între timp mă schimbasem. Nici nu era greu, de prin '75 nu mai era de trăit pe aici, prin ţara asta a noastră: aer irespirabil, mă-mbolnăvisem de cuvinte goale, de minciuni, vai, dublul limbaj era un fel de cancer al minţii, lent dar fără scăpare. Gaze la sobă nu se dădeau decât cu picătura, stăteam în frig, curentul electric se lua la ore de vârf, andrei era mic, făceam o navetă sinistră la petroşani, noaptea de sâmbătă mi-o petreceam la cozi enorme la lapte, dacă ajutam la descărcatul navetelor, dimineaţa, când se deschidea magazinul, în loc de două, cât era raţia, puteam cumpăra trei sticle de lapte.
Nu se găseau cafea, ciocolată, carne, conserve, ouă, unt, brânză, pâine, mezeluri, portocale, săpun, şampon, benzină, mere, roşii, făină, cartofi, prosoape, aţă, şerveţele, hârtie igienică, bere, chibrituri, vin, ţigări, pastă de dinţi, maieuri, ciorapi, cămăşi, pantofi, apă minerală, aparate de radio, hârtie de scris, cărţi, caiete, ceasuri, struguri, ceapă, lame de ras, cremă de ghete, scobitori, cerneală, covoare, creioane, muştar. Dacă mai dura mult nu ar mai fi rămas de cumpărat în galantare decât o singură marfă (să ne înecăm cu ea, ar fi fost o moarte colectivă meritată!), pungi cu creveţi vietname
