SIMPLITATE ● "Alexandra nu deosebeŞte animalele, dar Îi place sĂ le asculte"
Au fost suficiente cîteva secunde să facă diferenţa între fericire şi durere, între împlinire şi îndoială. Era o zi frumoasă de vară. Daniela avea atunci 24 de ani şi se aştepta ca bebeluşul care făcea gimnastică în burta ei să dea semn că ar vrea să vină pe lume.

În acea zi, Alexandra Cătălina a pornit să-şi cunoască părinţii, lumea, viaţa. Dar la naştere a fost privată tocmai de această capacitate – de a cunoaşte. Cînd şi-a văzut pruncul, faţa mamei, desfigurată de efort, s-a luminat într-un zîmbet larg, dar imediat colţurile gurii s-au lăsat, iar bărbia a început să-i tremure. Nu a auzit nici un scîncet. Doar comentariile: "E strangulată cu cordonul. Nu respiră!". După cîteva secunde, micuţa s-a făcut auzită, iar mamei i-a revenit zîmbetul.
TREI LUNI. Atît a durat fericirea Danielei şi a soţului ei. Primele trei luni, Alexandra a fost un bebeluş ca toţi ceilalţi. În cea de-a patra lună însă, micuţa a făcut o pareză, iar la 6 luni au început convulsiile. "Paralizie cerebrală infantilă – diplegie spastică forma tetraplegică" a fost primul diagnostic pus la Spitalul Gomoiu. Motivul? Lipsa aerului, preţ de cîteva secunde, la naştere.
După luni de tratament fără progrese au ajuns la Institutul pentru ocrotirea mamei şi copilului din Bucureşti. "Acolo fetiţa a intrat în convulsie, a făcut şi un stop respirator. Şi-a revenit, dar convulsia a continuat aproape o oră. A fost cum