Bucurestii de pe la jumatatea secolului al XIX-lea se prezentau privirii ca un oras de provincie, cu ulite inguste si cladiri modeste, cu toate ca arhitectii cautau sa suplineasca saracia proportiilor prin decoratii exterioare asa-zis romantice. Constructiile relativ mari, erau recente si inca putine.

Vina pentru aceasta situatie au avut-o in mare parte cutremurele devastatoare si care aveau o periodicitate de doua - patru decenii. Deci se pot invoca scuze si aduce argumente pentru imaginea neobisnuit de modesta - din unghi occidental - a capitalei Tarii Romanesti. De altfel este imposibil de imaginat ca o clasa boiereasca vestita prin opulenta ei sa-si doreasca locuinte aproape sarmane si nu palate impozante, cu incaperi stralucitoare. Printre marile cladiri "cu stil" si de dimensiuni acceptabile pentru gustul Apusului se numara si casa marelui boier Dinicu Golescu. Construita intre anii 1812 si 1815, era in stil neoclasic, cu un etaj si avea 25 de odai, un numar impresionant pentru o locuinta in Bucurestii acelei epoci. In stadiul in care se afla la 1815, casa nu putea sa fie locuita. Ii lipseau ornamentele exterioare si interioare, multe, poate majoritatea incaperilor ramanand nezugravite. Data finalizarii lucrarilor nu este cunoscuta, probabil dupa stingerea rebeliunii eteriste. Dinicu Golescu, pentru a-si mai scoate ceva din cheltuieli, a inchiriat o parte din casa, aici aflandu-se o librarie a lui Walbaum si Winterhalder si un salon de muzica. In 1833, a vandut-o statului, care, dupa unele modificari executate de Villacrosse, a transformat-o in Palat Domnesc, anul fiind 1837. Este palatul lui A.I. Cuza si, pana in 1882, si al lui Carol I. Imaginea ei, in afara fotografiilor, este vizibila si in aceasta litografie a lui J.R. Huber din 1866, un artist care, desi a imortalizat Bucurestii si Iasii, a ramas anonim.

Bucurestii de pe la jumatatea sec