Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 aprilie 2008 ·

Excesul de ouă, un pericol pentru sănătate

Persoanele trecute de prima tinereţe, care consumă mai mult de şapte ouă pe săptămână, riscă să moară mai devreme. Cel puţin aceasta este concluzia cercetătorilor americani dată publicităţii în American Journal of Clinical Nutrition. Oamenii de ştiinţă au mai atras atenţia că, în cazul diabeticilor care mănâncă ouă, riscul de deces creşte, indiferent de cantitatea consumată. Medicii Luc Djousse şi J. Michael Gaziano de la Brigham and Women’s Hospital şi Harvard Medical School au ajuns la concluzia că persoanele care nu suferă de diabet pot să consume maximum şase ouă pe săptămână, fără nici un risc. „Consumul moderat, de maximum şase ouă pe săptămână, nu e asociat unei mortalităţi mai mari, însă, în cazul în care această cantitate e depăşită, riscul de deces creşte cu 23 la sută. În cazul diabeticilor, oricare ar fi cantitatea de ouă consumată, riscul unui infarct creşte în mod considerabil“, sunt de părere cercetătorii. Ouăle sunt bogate în colesterol, substanţă asociată cu riscul aterosclerozei şi al numeroaselor boli care apar ulterior. Specialiştii de la Harvard au analizat cazurile a 21.327 de persoane, care din 1981 au participat la Physicians’ Health Study, un studiu medical de amploare, care monitorizează medici ce au acceptat să ofere regulat informaţii despre stilul de viaţă şi sănătatea lor. În primii 20 de ani de monitorizare, 1.550 dintre voluntari au suferit un infarct, 1.342 au avut accidente cerebrale, iar 5.000 au murit. „Consumul de ouă nu a fost asociat direct cu infarctul sau cu accidentul cerebral“, au afirmat cercetătorii, precizând că, în cazul persoanelor care consumau săptămânal şapte sau mai multe ouă, s-a constatat un risc cu 23 la sută mai mare de a deceda în următorii 20 de ani faţă de cei care mâncau mai puţine. Excesul de ouă, un pericol pentru sănătate

Persoanele trecute de prima tin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 42 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 57 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 44 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

AEP a dat amenzi de 1,6 milioane lei și a confiscat peste 19,5 milioane lei de la partide și candidați pentru nereguli în finanțarea campaniilor electorale 2024-2025 / AUR, Călin Georgescu și PNL, în topul sancționaților

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°