Şi deputaţii belgiani au aprobat documentul
Oficialii europeni au răsuflat, ieri, uşuraţi după ce două dintre statele membre -Slovacia şi Polonia -, unde ratificarea noului document de „căpătâi” al UE a fost timp de câteva luni pusă sub semnul întrebării, au reuşit să dea „undă verde” Tratatului. Astfel, Legislativul de la Bratislava a adoptat documentul cu 103 voturi pentru, coaliţia premierului Robert Fico fiind sprijinită de deputaţii partidului etnicilor maghiari (SMK, formaţiune din opoziţie). Ratificarea a fost blocată timp de mai multe luni de opoziţie din cauza divergenţelor cu puterea asupra legii mass-media, relatează AFP. Coaliţia prim-ministrului a reuşit însă acum trei zile să treacă de parlament controversata lege a presei, motiv pentru care mulţi membri ai opoziţiei ameninţaseră că vor bloca ratificarea Tratatului UE.
De altfel, în timpul votului asupra Tratatului de reformă al Uniunii Europene 41 de parlamentari ai opoziţiei au părăsit sala, în semn de protest. Legea presei, care a înlocuit un text datând din epoca comunistă, este criticată pentru că prevede un drept la replică foarte larg, chiar şi atunci când informaţiile publicate sunt exacte şi verificate, informează France Presse, conform Rompres.
VICTORIA PRO-EUROPEANULUI TUSK
Dacă premierul slovac a reuşit să treacă de Legislativ documentul european în ciuda controversatei legii şi prim-ministrul polonez, Donald Tusk, a obţinut o victorie după ce preşedintele Lech Kacyznski a semnat Legea de ratificare a Tratatului de la Lisabona adoptată de Parlament. Seimul (Camera inferioară a Legislativului de la Varşovia) aprobase ratificarea documentului la 1 aprilie, iar Senatul, a doua zi, dar şeful statului a tărăgănat promulgarea ei pentru a-l şicana pe Tusk, liberalul care a câştigat legislativele în octombrie 2007, „detronându-l” de la conducerea Executivului pe fratele geam