Astăzi, oraşul Brasília, conceput a fi spaţiul urban al egalităţii absolute, face eforturi disperate pentru a ieşi din schema rigidă trasată la început. Pînă acum, ele par încununate de succes; oriunde observi o clădire şocantă ca formă şi culoare, ştii că ea nu a putut fi construită decît în ultimii ani. Desenul comunist primordial a fost mascat de toate culorile şi formele capitalismului.

Paralizantele spaţii goale din proiectul iniţial s-au umplut între timp cu plante şi cu flori, cu copaci şi cu tufişuri: la Tropice, nimic nu rămîne multă vreme ursuz ori întunecat. Arhitectul-ideolog a vrut să construiască un oraş al viitorului, trasat cu rigla şi ridicat peste noapte, în doar cîţiva ani; dar asta sub cel mai bogat şi mai generos climat, pe un teren care refuză instinctiv geometria liniilor drepte. în mod curios, experienţa egalitară a lui Oscar Niemayer a fost tentată sub cea mai improprie dintre latitudini: un oraş tip Brasília ar fi avut poate şanse în Nordul inospitalier al Europei ori al Canadei, în Siberia, în pustiul Saharei sau în alte deşerturi de aspect saharian, unde ar fi rimat cu clima ucigaşă, stabilind o omologie între proiectul uman şi natura din jur. Pe cînd aşa... Utopia ideologică a trebuit să lupte, în Brazilia, cu gloria vegetală, gata să corijeze ori să anuleze absurdul.

Cînd anumiţi arhitecţi - gen Le Corbusier ori Niemayer - au proiectat "oraşele viitorului", acestea au luat în general forme ridicate pe verticală, poate din pornirea de a contrazice frontal însăşi definiţia oraşului: ansamblu construit în timp, pe parcurs de secole sau chiar de milenii, şi unde fiecare epocă istorică îşi pune, de o manieră inechivocă, amprenta. în locul lor, am asistat la improvizarea rapidă a enormelor mase de beton, în care oamenii ar fi trebuit să trăiască, ba chiar să trăiască fericiţi. "Oraşul viitorului" proiectat de Le Corbusier în dece