Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancerul şi diabetul, tratate cu „pilula vie“

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 aprilie 2008 ·

Medicamentele create prin biotehnologie câştigă teren în faţa terapiilor clasice: 20% din piaţă este ocupată deja de acest gen de produse. Sursa: Reuters

Medicamentele biotehnologice, create prin inginerie genetică din celule vii, vor putea fi folosite din ce în ce mai mult pentru tratamentul bolnavilor de cancer şi diabet din România. La noi în ţară există 13 medicamente de acest tip pentru cancer şi urmează să intre pe piaţă alte două molecule noi, chiar în acest an.

Este vorba despre pegfilgrastim şi panitumumab, medicamente care prelungesc viaţa bolnavilor depistaţi cu cancer şi combat efectele secundare care apar în urma chimioterapiei. Ultimul dintre aceste medicamente opreşte evoluţia cancerului de colon, chiar şi atunci când acesta a ajuns la metastază. Peste 50% din medicamentele în curs de dezvoltare se bazează pe biotehnologie, arată statisticile, tehnica fiind folosită şi în tratarea altor boli grave, cum ar fi diabetul de tip 1 sau hepatitele.

Produse-ţintă care atingpunctul slab

Medicamentele biotehnologice sunt realizate cu ajutorul unor celule recoltate din organisme umane sau animale şi nu prin procedee chimice cum se întâmplă în terapiile clasice. Medicii oncologi sunt încântaţi de faptul că şi-ar putea trata pacienţii prin astfel de terapii inovatoare, însă apreciază că doar un segment restrâns de pacienţi vor avea acces la aceste tratamente.

„Este bine că pătrund medicamente noi, dar acestea sunt foarte scumpe, iar Ministerul Sănătăţii nu caută noi modalităţi de finanţare. De multe ori, sunt aprobate medicamentele create prin biotehnologie, care au intrat deja pe lista de compensate, dar oficialii uită să trimită banii şi stăm cu hârtiile pe masă“, critică sistemul oncologul Florin Băcanu, de la Spitalul „Sf. Maria“, din Bucureşti. Specialistul spune că a prescris astfel de medicament

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°