FLORIAN BICHIR: "Am fost recent invitat la Sibiu de Academia Evanghelică Transilvania, care a organizat un seminar - „Problematica europeană din prisma bisericilor din România“, organizat cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer".

Lume bună, mari personalităţi şi o organizare nemţească de care se face „vinovat“ Dr. Jürgen Henkel. Altceva a fost însă interesant. Toţi vorbitorii au menţionat creştinismul drept parte a identităţii europene, deşi Dumnezeu nu este menţionat în noua Constituţie europeană, iar Bosnia şi Herţegovina, cu o populaţie musulmană, bate la uşile bătrânului continent.

Participanţii au ajuns la concluzia că în această nouă construcţie politico-economică, Uniunea Europeană, ne-am unit fără a avea împreună o bază comună de idei. Sau cum ar spune un hâtru, ne-am adunat ca să ne strângem...

Episcopul romano-catolic din Hildesheim, P.S. Josef Homeyer, a spus-o de-a dreptul: „Din nefericire nu am reuşit să indentificăm ce ne uneşte“, iar dr. Philipp Hildmann, director al Fundaţiei Hanns Seidel, din München, s-a întrebat: „Mitul Europa - Ce mai rămâne din apusul creştin?“. Asta pentru că nu există un creuzet, o definire clară a ceea ce ne poate uni, ce avem în comun şi unii, şi alţii.

De-a lungul secolelor, mulţi au visat o Europă unită. De la Napoleon, Ţarul Nicolae al II-lea şi până la cea a lui Hitler. Important este în numele cui te uneşti. Care e spiritul comun, dincolo de această piaţă economică comună?

În plus, Europa trăieşte, după cum spune şi profesorul Ioannis Mantzaridis, un paradox. Apoteoza globalizării a coincis cu disoluţia comunismului. Trecând prin comunism, popoarele respective se întorc la fondul lor etnic, în timp ce statele care nu au avut experienţa comunismului promovează globalizarea. Ambele mişcări arată că nu există sinceritate pentru adevărata universalitate nici de